Sunday , April 28 2024

Ultima încercare de a vinde activele CET-ului și CAF-urile Sucevei a eșuat

Licitația din data de 22 mai pentru vânzarea în bloc a majorității activelor falitei societăți Termica SA Suceava a eșuat. Deznodământul era cunoscut din ziua de luni când a avut loc licitație, numai că speranțe (mici, totuși) erau ca firma ilfoveană care a câștigat o precedentă licitație să depună diferența dintre garanția de 400.000 de euro și suma cu care a câștigat licitația din 15 martie. Deși nimeni nu își făcea iluzii în seara zilei de luni să se întâmple minuni, s-a așteptat în mod oficial a doua zi ca – odată consultat extrasul de cont pentru ziua precedentă – să se vadă că nu a fost pusă diferența de până la 5.714.285,69 euro. Și astfel, din moment ce nimeni nu s-a prezentat la ultima licitație din 22 mai și nici diferența de bani de la licitația din 15 martie nu a fost achitată până în ziua licitației de firma care, teoretic, ar fi trebuit să achite banii până pe 15 aprilie, se poate spune că avem al doilea eșec din această primă jumătate de an în care s-a încercat vânzarea multor bunuri ale societății Termica.

Și nu sunt puține bunuri, în anexa la publicația de vânzare sunt nici mai mult, nici mai puțin de 122 de pagini în care se regăsesc pe 5.823 de poziții. Iar în lunga listă de active scoase la vânzare doar pentru suma respectivă nu sunt incluse terenuri și construcții (grinzi din cărămidă, beton, etc.) – altele decât clădirile cazanelor – însă este un volum uriaș de bunuri mobile (unele ar putea fi incluse în rândul bunurilor imobile prin destinație),

Astfel, au scăpat de dezmembrare (acesta a fost motivul pentru care au fost scoase la licitație cele peste cinci mii de active) bunuri care au fost împărțite pe șapte grupe: active aferente CT hidrocarburi; active gospodăria de păcură CT hidrocarburi și active extrase din anexe; active aflate în magazia centrală a SC Termica SA Suceava (cea mai numeroasă categorie de bunuri scoase la vânzare); active montate pe teren în fluxurile tehnologice; mijloace de transport, utilaje, materiale uzate; active cu circuite termomecanic, instalații și echipamente complexe (categorie de bunuri care include cele două cazane de la CET, turbine, generator, moara de cărbune, buncărul de cărbune, sistemul de captare și transport cenușă, concasor pentru zgură șamd); active cu circuite electrice, instalații echipamente complexe montate pe teren în fluxurile tehnologice.

Singurul „succes” este însă faptul că suma de 400 de mii de euro achitată drept garanție de firma care a fost desemnată câștigătoare la licitația din data de 15 martie nu va mai fi returnată acesteia.  Această sumă rămână la consorțiul format din practicienii în insolvență Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL și MGA Insolvency SPRL, consorțiu care este lichidatorul SC Termica și din aceste încasări vor mai fi efectuate plăți pentru „îndestularea” creditorilor.

Cu 8 ani în urmă, instanța decidea intrarea în faliment a societății Termica după ce cu doi ani mai devreme – în 18.06.2013 – Tribunalul dispunea deschiderea procedurii generale a insolvenței față de SC Termica SA, în dosarul nr. 6758/86/2013 fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu consorțiul format din practicienii în insolvență Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, MGA Insolvency SPRL și ACCERR IPURL. Ani în șir datoria a scăzut, dar încă erau de recuperat milioane bune de euro și -a decis vânzarea în bloc a activelor. Având în vedere că licitația din 15 martie pornise de la 4 milioane de euro și prețul de vânzare a ajuns la 5.714.285,69 euro părea, la o primă vedere, un succes. Mai ales că doar bunurile mobile de la CET și de la CAF-uri erau scoase la vânzare, Municipiul Suceava rămânând cu terenurile de la CET și cu cea mai mare parte a construcțiilor – litigiul a fost discutat foarte mult și prezentat în media de mai multe ori, primarul Ion Lungu mergând personal la câteva din înfățișările din instanță – iar anterior licitației din 15 martie, Consiliul Local a aprobat cumpărarea cu suma de 1,8 milioane de lei a unor bunuri de la Termica SA considerate a fi absolut necesare funcționării SACET. De asemenea, facem precizarea că municipalitatea suceveană și-a asumat prin contract de fidejusiune o datorie pe care Termica SA o avea către ACET SA.

Dar iată că odată cu eșecul celei de-a doua licitații nu doar că se prelungește artificial viața unuia din coloșii perioadei industriale a Sucevei, ci este blocat și un demers de realizare a unui parc industrial/tehnologic pe terenurile care au fost câștigate de Primărie, dar care odată ce nu sunt dezafectată de mare parte din activele de la CET nu pot fi folosite ca atare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …