Friday , April 26 2024

Ucrainenii au descoperit o adevărată flotă de avioane folosite de contrabandiști pentru a aduce țigări în România

Pe parcursul anului trecut, “Obiectiv de Suceava” a semnalat mai multe cazuri în care aeronave ale contrabandiștilor ucraineni au intrat în spațiul aerian al României. Am relatat atunci despre două avioane AN-2 care au intrat în România și nu au fost prinse de autoritățile noastre, unul fiind capturat pe un aerodrom din regiunea Ivano-Frankovsk, iar altul pe teritoriul Republicii Moldova. Evident că aceste violări ale spațiului aerian al României nu au fost singulare, un raport al grănicerilor cernăuțeni făcut public de presa de limbă ucraineană din țara vecină arată că au fost găsite și reținute în total 8 aparate de zbor numai pe raza de competență teritorială a Direcției de Grăniceri Cernăuți, din care nu două, ci trei erau avioane AN-2. De asemenea, au mai fost capturate un avion Picas, 2 aeroshootere (aeronavă ușoară, care constă din două module – un cărucior prevăzut cu motor, scaune și sistem de control și o singură „aripă” asemănătoare cu o parașută) și 2 vehicule aeriene fără pilot. Se presupune că respectivele vehicule aeriene – cu sau fără pilot – erau utilizate însă nu doar pe relația Ucraina – România, ci și în legătură cu Republica Moldova.

Incidentele care anul trecut au inflamat presa, societatea civilă și autoritățile (cel puțin așa s-au prefăcut) referitor la trecerea a două avioane AN-2 (în Ucraina mai sunt poreclite și „kukuruznik”) cu țigări de contrabandă peste frontiera româno-ucraineană și prinderea ulterioară – unul pe un aerodrom din regiunea Ivano-Frankovsk iar altul pe teritoriul Republicii Moldova – nu au fost singulare. Cel puțin așa rezultă dintr-un raport al grănicerilor cernăuțeni făcut public de presa de limbă ucraineană din țara vecină.

Conform sursei citate, anul trecut, grănicerii ucraineni au găsit și reținut 8 obiecte de zbor numai pe raza de competență teritorială a Direcției de Grăniceri Cernăuți din care nu 2, ci 3 erau avioane AN-2 și odată cu acestea „au mai fost sechestrate produse din tutun, radiouri, dispozitive de vedere pe timp de noapte, accesorii pentru computer, navigație UAV (folosite în general pentru drone) și teleccomenzi”. Pe lângă cele trei AN-2 descoperite de grănicerii ucraineni pe raza regiunii Cernăuți au fost identificate și 1 avion Picas, 2 aeroshootere (aeronavă ușoară, care constă din două module – un cărucior prevăzut cu motor, scaune și sistem de control și o singură „aripă” asemănătoare cu o parașută) și 2 vehicule aeriene fără pilot. Este de presupus că respectivele vehicule aeriene – cu sau fără pilot – erau utilizate însă nu doar pe relația Ucraina – România, ci și în legătură cu Republica Moldova. Asta deoarece, conform sursei citate, respectivele aparate de zbor nu au fost găsite doar pe zonele unde este granița cu România – Detașamentul de Frontieră Crasna cu „filiale” la Pătrăuții de Jos și la Fântâna Albă, ci și la detașamentele Mămaliga și Secureni.

Având însă în vedere că unul din scandalurile de anul trecut – despre care autoritățile au lăsat o tăcere suspectă – a avut loc în contextul în care un aparat de zbor a fost prins pe teritoriul Republicii Moldova când alimenta la sol deși circula (cel mai probabil cu țigări) din Ucraina spre România, nu este exclus deloc ca toate acele trei AN-2 despre care grănicerii ucraineni fac referire să fie implicate în trecerea frauduloasă a frontierei țării noastre în scopul transportării unor cantități mari de țigări de contrabandă.

Reamintim că un prim caz – din cele care au fost făcute publice în 2021 – a fost pentru prima dată semnalat în țară de cotidianul Obiectiv de Suceava în primele zile ale lunii august când o aeronava An-2 suspectă de contrabandă și, în orice caz, de trecere frauduloasă a frontierei ucraineano-române a fost interceptată de o aeronavă militară ucraineană (MiG-29 al Brigăzii de aviație tactică „Oleksandr Pokryshkin”) iar pilotul de pe An-2 a fost forțat să aterizeze pe un aerodrom. Deși au încercat să scape, contrabandiștii au fost prinși de oamenii legii. Ulterior unui scandal care părea să ia proporții îndeosebi pe fondul unor discuții cu privire la securitatea spațiului aerian, Poliția de Frontieră Română a spus că, de fapt, grănicerii ucraineni au fost alertați de autoritățile române cu privire la trecerea frauduloasă a respectivului aparat de zbor. Asta după ce, însă, o serie de informații cu privire la tehnicile de zbor la joasă înălțime ca să nu fie interceptate de radare au fost pu­blicate în presă.

Fotografii cu aparate de zbor capturate, furnizate de structura grănicerească regională și publicate în presa cernăuțeană.

Nu doar în legătură cu acest caz, ci și cu un altul care părea să reaprindă din nou scandalul inițial după ce un alt avion AN-2 (de data aceasta cu trei contrabandiști) a fost interceptat pe teritoriul Republicii Moldova, la vreo zece kilometri distanță de frontiera cu Ucraina, aeronava de data aceasta nefiind interceptată de vreun MiG, ci coborâse ca să a­limenteze. De altfel, în media din Ucraina și cea din Republica Moldova a fost făcută pu­blică o informare privind constituirea unui grup comun de cercetare ucraineano-moldovean pentru contrabandiștii care au trecut cu un An-2 peste frontiera română, dar nu se pomenea niciunde despre o colaborare cu autoritățile române.

Rămâne de văzut în ce măsură vor fi implicate în continuare autoritățile noastre pentru că, iată, din cele comunicate oficial de grănicerii cernăuțeni ar rezulta că măcar un caz în plus de contrabandă de țigări cu un avion AN-2 (fără a lua în calcul celelalte cinci aparate de zbor interceptate și celelalte cărora nu li se mai știe – oficial – numărul) a fost în 2021.

În ceea ce ne privește, atragem atenția că la fel de bine cum s-a inflamat societatea civilă în 2021 din cauza unui AN-2 care a trecut fraudulos frontiera făcând contrabandă cu țigări putea să o facă și anii trecuți. Cotidianul Obiectiv de Suceava a prezentat chiar la început de ianuarie 2020 cazul unui alt „kukuruznik” care a fost prins de autoritățile ucrainene la întoarcerea din România, pe un aerodron din apropierea orașului Kolomeea, traseul avionului respectiv indicând cel mai probabil o aterizare pe raza județului Botoșani decât pe raza Sucevei deoarece trimiterile se fac la niște observații pe care le-ar fi făcut grănierii din zona ținutului Herța. Totuși, utilizarea unui tip similar de aeronavă cu AN2 nu a mai fost „documentat” oficial la Cernăuți de vreo trei ani, mai exact din martie 2017, când aeronava a și fost reținută iar potrivit registrului aeronavelor civile, aparatul de zbor nu era listat. Asta nu înseamnă că din 2017 până în 2020 nu s-a mai trecut fraudulos granița cu aparate de zbor în scopuri de contrabandă, doar că nu mai erau folosite AN-2, ci au fost folosite aparate de zbor mai mici precum drone, deltaplane sau avioane ultraușoare ori planoare.

În septembrie 2020 a avut loc un alt caz – relatat de cotidianul Obiectiv de Suceava, dar pentru care iarăși nu s-a inflamat nimeni – în care avionul ultraușor marca „Zenith” al unui contrabandist cu țigări ucrainean, a fost capturat la peste 400 km distanță de granița cu România (în regiunea Cercasy, într-o localitate situată la circa 50 de kilometri de fluviul Nipru), după ce a tranzitat ilegal, de patru ori în noaptea de 11 – 12 septembrie (s.n.), spațiul țării noastre, ruta fiind și pe raza regiunii Cernăuți. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Abia acum?