Friday , April 19 2024

Un tânăr de 21 de ani, fără permis, a murit după ce a intrat cu motocicleta în remorca unui tractor. Alte două persoane au fost rănite

O persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care circulau a intrat în coliziune cu remorca unui tractor, duminică, pe DC 66 între localităţile Vereşti şi Corocăieşti, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ, Suceava, Ionuţ Epureanu.

 

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ. A fost trimisă și o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare, împreună cu o ambulanța de la SAJ.

Conform ISU Suceava, cele trei persoane cere se aflau pe motocicletă au fost rănite, dintre care un tânăr a fost găsit inconștient și i s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, până la urma cadrele medicale au fost nevoite sa declare decesul tanarului. Celelalte doua persoane, un bărbat de 28 de ani și o tânără, au fost transportate la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Conform polițiștilor, tânărul care a murit, în vârstă de 21 de ani, este cel care a condus motocicleta, deși nu avea permis de conducere.  Accidentul s-a produs din vina acestuia, care a intrat în plin în remorca unui tractor care a semnalizat dreapta pentru a intra pe un drum lateral, a declarat comisar-sef Ionuț Epureanu – purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

 

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …