Friday , March 29 2024

Traficul aerian pe Aeroportul de la Salcea, blocat duminică de ceață. Zborurile au fost redirecționate de la Suceava spre Iași, Cluj și Bacău

Traficul aerian la aeroportul Sucevei a fost ieri dat peste cap din cauza ceții. Până  la orele 17:00 au fost redirecționate mai toate cursele. Directorul Ioan Măriuța a explicat că în condiții de ceață aterizarea recomandată la sistemul YLS instalat la aeroport este de 300 de metri, iar în cursul zilei de duminică a fost o ceață cu o vizibilitate de 200 de metri, chiar și 150 de metri. „Siguranța este înainte de toate”, a declarat Ioan Măriuța.

Traficul aerian la aeroportul Sucevei a fost ieri dat peste cap din cauza ceții. Până  la orele 17:00 au fost redirecționate mai toate cursele. Directorul Ioan Măriuța a explicat că în condiții de ceață aterizarea recomandată la sistemul YLS instalat la aeroport este de 300 de metri, iar în cursul zilei de duminică a fost o ceață cu o vizibilitate de 200 de metri, chiar și 150 de metri. „Siguranța este înainte de toate”, a declarat Ioan Măriuța.

Potrivit datelor prezentate de directorul aeroportului sucevean, cursele deviate duminică din cauza ceții sunt: charter Viena-Suceava deviat la Iași, cursa Wizz Air Londra-Suceava deviată la Iași, cursa Ryanair Manchester-Suceava deviată la Cluj; cursa Ryanair Treviso-Suceava de asemenea a fost deviată la Cluj; cursa Tarom Otopeni-Suceava deviată la Iași; cursa Wizz Air Memmingen-Suceava deviată la Iași, cursa charter Praga – Suceava deviată la Bacău.

La început a fost charterul Viena-Suceava deviat la Iași și apoi, tot din cauza ceții de pe Aeroportul Suceava, cursa Wizz Air pe ruta Luton-Suceava a fost redirecționată pe aeroportul din Iași. Cursa Ryanair Manchester-Suceava s-a învârtit de mai multe ori în zona montană a județului și nu a putut să aterizeze la ora 12:45 iar după ce au așteptat o vreme condiții meteo mai bune la aterizare, piloții au decis să renunțe și să se îndrepte spre Aeroportul Cluj Napoca.

Ulterior, pe fondul unei noi avertizări de COD Galben de ceață emisă duminică de Administrația Națională de Meteorologie pentru zona joasă a județului Suceava și care era valabilă până la ora 17:00, mai multe curse de avion care trebuiau să aterizeze la Suceava au fost redirecționate. În a doua parte a zilei de duminică mai erau așteptate să aterizeze la Suceava o cursă Tarom Otopeni-Suceava, cursa Ryanair Treviso-Suceava, un charter al companiei Time Air care vine de la Praga, două curse Wizz Air de la Memmingen și Milano și încă o cursă Tarom de la București. Până la orele 17:00, nicio cursă nu a mai aterizat la Suceava și, așa cum am arătat mai sus, toate au fost rediecționate.

Întrebat de ce nu au optat cei de la cursele Ryanair pentru aeroporturile din Moldova, Ioan Măriuța a spus că foarte probabil este din cauza faptului că nu erau contracte încheiate între companie și aeroporturile de la Iași și/sau Bacău. De aceea, Ryanair a optat pentru Cluj-Napoca, în vreme ce Tarom și Wizz Air au optat pentru Iași. Cu toate acestea, și acolo au existat probleme meteo, ceața dând de furcă la un moment dat. Unele aeronave au optat pentru o aterizare la Iași, cum ar fi cursa de Memmingen, în vreme ce pilotul de pe charterul de Praga a optat pentru aeroportul băcăuan.

Spre seară mai era un zbor al companiei Wizz Air pe relația Milano-Suceava, iar ora la care trebuia să aterizeze era 19.20, precum și o cursă Tarom de la Bucuresti care ar fi trebuit să aterizeze la Suceava pe la orele 23.00. Întrebat cu privire la șansele ca aceste curse să poată să aterizeze la Suceava și să nu fie redirecționate spre alte aeroporturi, Ioan Măriuța a spus că deși a avut ocazii în care să remarce că se ridică ceața foarte repede, acestea sunt foarte rare și că în condițiile meteo de la orele 17:00 era foarte puțin probabil să mai aterizeze la Suceava cursele de Milano și de Otopeni.

Din moment ce cursele nu au putut ateriza, nici de decolare nu a putut fi vorba. Potrivit directorului Ioan Măriuța, pasagerii au fost conduși la aeroporturile unde erau aterizare avioanele sau au fost reprogramați pe alte zile, în funcție de locurile disponibile. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Primarul Dumitru Gulei a prezentat lista proiectelor prin fonduri nerambursabile derulate în comuna Ipotești în ultimii patru ani

Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproape 95 de milioane de lei, din care …