Friday , April 19 2024

Tânărul din Pătrăuți care, beat și fără permis a fost urmărit de poliție pe mai multe străzi din Suceava, va sta în arest 30 de zile

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava a ordonat arestarea preventivă a inculpatului H. Andrei Emanuel, de 21 ani,  domiciliat în Pătrăuți, sat. Pătrăuți, cu antecedente penale pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Reamintim că, în seara zilei de marți, la ora 20.12, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a identificat în trafic pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, un autoturism Volkswagen care se deplasa sinuos, frânând brusc în repetate rânduri fără motiv și fiind în situația de a lovi alte autoturisme, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea semnalelor de oprire cu bastonul în plan orizontal, însă conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe str. Calea Unirii, ulterior trecând prin stația Peco MOL și continuându-și deplasarea pe str. Traian Vuia.

La intersecția str. Traian Vuia cu str. Nicolae Labiș, conducătorul autoturismului a oprit pentru câteva secunde, iar în momentul în care a observat că unul dintre polițiști se apropie de autoturismul său, a întors în loc și a continuat deplasarea către str. Calea Unirii. S-a continuat urmărirea acestuia pe str. Calea Unirii, apoi pe str. Mirăuți, iar conducătorul auto a oprit în dreptului unui imobil, pe sensul opus de deplasare, s-a dat jos din autoturism, iar în acel moment a fost interceptat de polițiști, fiindu-i solicitate documentele personale și ale autoturismului. Inițial acesta a refuzat să prezinte documentele persoanele și a încercat să se sustragă controlului, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestuia și conducerea la sediul Poliției Municipiului Suceava. S-au solicitat iarăși datele acestuia de identitate, acesta comunicând că se numește H. Ionuț, de 26 ani, din Pătrăuți.

S-a procedat la  verificarea acestuia în bazele de date și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din investigațiile efectuate ulterior, atât la fața locului cât și prin confruntarea acestuia cu imaginea foto din bazele de date, s-a stabilit că persoana care a condus autoturismul se numește H. Emanuel, de 20 ani, din Pătrăuți, fratele lui H. Ionuț, care nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie. Individul a fost reținut șI băgat în arestul IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …