Thursday , March 28 2024

Tânără de 21 de ani, extrem de beată, rănită după ce a intrat cu mașina într-un stâlp din centrul Sucevei (FOTO)

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03.20, C. Dumitrița, de 21 ani, din Suceava a condus un autoturism Ford pe str. Ana Ipătescu din municipiul Suceava, din direcția str. Bd. Ștefan cel Mare către str. Mitropoliei, și, pe fondul vitezei excesive și al consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroșat un stâlp de iluminat public aflat pe direcția sa de mers, după care s-a oprit într-un alt stâlp aflat pe aceeași direcție de mers.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, aceasta fiind preluată de un echipaj medical și transportată la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Suceava pentru a fi examinat medical, unde au fost diagnosticată cu policontuzionat prin accident rutier.

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

În mașină se mai aflau încă două tinere, care nu au fost rănite.

Șoferița fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate două mostre de sânge în vederea stabilirii cu exacactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunilor de  „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (1) și „ conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …