Tuesday , April 23 2024

Un tânăr de 20 de ani care și-a anunțat familia că se sinucide, salvat de câinele polițist Coh

Tânărul, de loc din Siliștea Nouă – Dolhasca, a plecat duminică de acasă, lăsând un bilet în care spunea că intenționează să se sinucidă, după ce s-ar fi certat cu iubita sa. S-au constituit imediat echipe de căutare, formate din peste 50 de polițiști, jandarmi din cadrul IJJ Suceava, lucrători silvici și voluntari de pe raza satului Siliștea Nouă – Dolhasca, care au scotocit inclusiv fondul forestier de pe raza satului Siliștea Nouă. Până la urmă, cu ajutorul unui câine adus de la Poliția Municipiului Rădăuți, tânărul a fost găsit într-un grajd părăsit, la aproximativ 5 km în pădure. Bărbatul era în stare critică, fiind găsit în inconștient, cu degerături la brațe și picioare. A fost dus de urgență la Spitalul Județean Suceava, stabilizat și acum este în afara oricărui pericol.          

Luni,  26 decembrie 2022, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, cu domiciliul în  Dolhasca, satul Siliștea Nouă, a plecat  duminică de la domiciliu și nu a mai revenit.

Din primele verificări a rezultat faptul că tânărul a avut o serie de neînțelegeri cu iubita sa, iar pe fondul stării emoționale a lăsat și un bilet familiei în care își manifesta intențiile suicidale.

Polițiștii au organizat imediat ample acțiuni de căutare, contra cronometru, fiecare minut fiind vital pentru prevenirea unei potențiale tragedii.

Au fost constituite echipe de căutare, formate din peste 50 de polițiști, jandarmi din cadrul IJJ Suceava, lucrători silvici și voluntari de pe raza satului Siliștea Nouă – Dolhasca, în vederea căutării persoanei dispărute, inclusiv în fondul forestier de pe raza satului Siliștea Nouă.

Totodată, a fost solicitat și sprijinul câinelui de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Criminalistic.

COH – câinele polițist de urmă este un exemplar de ciobănesc german de 3 ani și în luna noiembrie 2022 a finalizat activitatea de pregătire și specializare a Centrul Chinologic Sibiu.  Câinele de urmă este coordonat de către un polițist profesionist și devotat din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Criminalistic.

Până la sosirea câinelui de urmă echipele constituite au efectuat activități de căutare în fondul forestier, însă fără rezultat.

Luni, în jurul orei 16:15, după sosirea câinelui de urmă, COH i-a condus pe polițiști aproximativ 5 km în fondul forestier, luând urma persoanei dispărute, iar la un moment dat acesta i-a condus la un grajd care era folosit pentru ținerea animalelor pe timp de vară, unde în incinta acestuia a fost găsit tânărul de 20 de ani, în stare critică.

Acesta a fost găsit în stare de inconstiență, cu urme de degerături la brațe și picioare, dar cu semne vitale fără a prezenta urme vizibile de violență. A fost solicitată intervenția unui echipaj medical, care a ajuns la fața locului și l-a transportat pe tânărul de 20 ani la Spitalul Județean Suceava, acesta fiind stabilizat.

Ulterior starea de sănătate a acestuia s-a ameliorat, prognosticul de recuperare fiind pozitiv.

”În Sfânta Zi de Crăciun destinul unui om poate merge mai departe și datorită profesionalismului colegului nostru și abilităților lui COH”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …