Friday , March 29 2024

Tabără militară instalată în județul Botoșani, în apropierea graniței cu Ucraina. MApN susține că e un “exercițiu de rutină”

Miercuri seara, un convoi  format din mai multe camioane cu tehnică militară a străbătut județul Suceava, imagini cu acesta traversând municipiul Suceava fiind postate și pe rețelele de socializare.

Ieri s-a aflat că acel convoi a ajuns în județul Botoșani, la marginea unei păduri din comuna Suharău instalându-se o tabără militară care are în componență și un radar. Imagini ale acelei tabere au fost publicate de site-ul stirisuceava.net, observându-se mai multe corturi, militari și un radar instalat în zona respectivă.

Evenimentul vine după ce, în cursul zilei de miercuri, presa și rețelele de socializare au prezentat imagini cu un elicopter american aterizând și preluând soldați SUA din zona de graniță cu Ucraina, în apropiere de orașul Siret. Dacă despre prezența elicopterului și a soldaților americani în județul Suceava nici MapN și nicio vreo altă oficialitate nu au oferit niciun fel de explicație, despre tabăra de la Suharău Ministerul Apărării susține că este doar un “exercițiu de rutină”, planificat de anul trecut și că un astfel de exercițiu a mai avut loc în zonă în 2018.

MApN a precizat, pentru TVR, că este vorba despre un exercițiu la care participă aproximativ 20 de militari din cadrul subunității. “O subunitate din cadrul Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere înzestrată cu radar TPS-77 execută, începând cu data de 16.02.2022, un exercițiu în zona județului Botoșani. La activitate participă aproximativ 20 de militari din cadrul subunității. Exercițiul este unul de rutină și face parte din planul cu principalele activități pentru anul în curs, plan stabilit și aprobat în anul 2021. Exerciții asemănătoare au fost executate anual în acest raion, începând cu 2018”, a comunicat Ministerul Apărării Naționale. (O.S.)

 

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …