Thursday , August 5 2021

Spitalul Județean Suceava angajează 14 medici

Cele mai multe posturi sunt pentru secțiile de Terapie Intensivă și Boli Infecțioase

Conducerea Spitalului Județean Suceava a anunțat că își modifică organigrama și angajează 14 medici, cele mai multe posturi vacante fiind în secțiile de Terapie Intensivă și Boli Infecțioase.

Pentru desfășurarea în condiții cât mai bune a actului medical, este nevoie de șase medici anesteziști și cinci medici infecționiști, la care se mai adaugă un post de medic specialist în medicină de laborator pentru Laboratorul BK, un medic primar pentru medicină nucleară, medic care urmează să se alăture echipei din cadrul Laboratorului de medicină nucleară, și un medic specialist pentru medicină legală, avcesta urmând să-și desfășoare activitatea în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală din Câmpulung Moldovenesc.

Cei interesați își pot depune dosarele în vederea participării la concurs, până pe data de 18 iunie. Toate posturile sunt vacante pentru perioadă nedeterminată de timp iar concursul se va organiza în cursul lunii iulie. (C.R.)

Vezi si

Prefectura Sucevei a solicitat primăriilor din județ să verifice modul de pregătire a unităților de învățământ pentru viitorul an școlar

Prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis, în  cursul zilei de miercuri, o adresă către …