Thursday , April 18 2024

Spitalul Județean a redevenit non-COVID în ziua în care își serbează patronul

Începând de miercuri, 2 Iunie, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava revine la activitatea de dinaintea pandemiei de coronavirus, mai puțin Secția de Boli Infecțioase.

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, care are în atribuții activitatea Spitalului Județean, a transmis o informare în acest sens, arătând că DSP Suceava a emis, pe 2 iunie, avizul prin care toate secțiile SJU – excepție făcând Secția de Boli Infecțioase – au devenit non-COVID.

„Astfel, se reia activitatea și în pavilionul Pneumologie de la Spitalul vechi unde funcționează Secția și Ambulatoriul Pneumologie”, a spus Niculai Barbă adăugând că DSP Suceava a emis acest aviz exact în ziua în care spitalul își prăznuiește patronul, Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. De altfel, ieri, în județul Suceava au fost raportare zero cazuri noi de coronavirus.

„Asta înseamnă că spitalul nou, dar și toate secțiile din incinta spitalului vechi, mai puțin bolile infecțioase, își reiau activitatea pe toate patologiile, așa cum se întâmpla înainte de pandemie”, a declarat Niculai Barbă. El a precizat că dacă se va menține același trend descendent al cazurilor de Covid, în două – trei săptămâni ar urma să deschidă un etaj non-Covid în secția de boli infecțioase, în acest sens fiind stabiliți pașii care vor fi luați într-un asemenea caz. (D.P.)

Vezi si

S-a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava

Din seara de 16 aprilie a fost reluată furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare …