Thursday , April 25 2024

Șofer beat cui, găsit de polițiști în urma unui apel la 112 într-o mașină parcată lângă ”Zidul Morții”

Vineri seara, la orele 22.20, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați prin 112 despre faptul că la ”Zidul Morții” este parcat un autoturism, iar șoferul este sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia deplasării pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, s-a identificat pe partea dreaptă, pe direcția ”Zidul Morții”-Moara, un autoturism marca Audi, cu motorul oprit și luminile închise, iar pe bancheta din față-dreapta a fost legitimat numitul C. Nicolae de 53 ani, din Gura-Humorului.

Bărbatul s-a legitimat, a prezentat pentru control documentele autoturismului și cele personale, declarând verbal că autoturismul a fost condus pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, din direcția Gura-Humorului-Moara de către soția sa, care era plecată de la fața locului.

Cel care a sunat la 112 și încă trei tineri au fost identificați în apropierea mașinii conducătorului auto C. Nicolai și au declarat în scris faptul că bărbatul respectiv a condus autoturismul marca Audi, pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, fiind singur în autoturism, iar când i-a observat că este urmărti, a coborât din mașină și s-a urcat pe bancheta din față-dreapta, fiind în stare vizibilă de ebrietate.

  1. Nicolae a fost testat cu aparatul etilotest la ora 22.30, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la UPU Suceava unde i s-a prelevat două probe biologice de sânge la interval de o oră.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliție Șcheia.

Intrucât s-a constat  faptul că C. Nicolae a încălcat prevederile Legii 55/2020 prin aceea că a părăsit locuința de domiciliu în intervalul orar 22.00-05.00 și nu a avut asupra sa declarație pe proprie răspundere, în cauză urmează ca față de acesta să fie luată măsura sancționării contravenționale.

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …