Wednesday , April 24 2024

Sindicaliștii suceveni anunță, cu certitudine, acțiuni de protest în școli, începând de săptămâna viitoare

”Sunt prezent la protestele de la București și îi reprezint pe profesorii din județul Suceava. Nu putem participa în număr mare, sindicaliști din fiecare județ, pentru că am depăși numărul maxim de protestatari și riscăm amenzi. Urmează să facem cunoscute rezultatele sondajului cu privire la acțiunile de protest pentru care au optat membrii noștri de sindicat după ce finalizăm centralizarea răspunsurilor, dar pot spune, cu certitudine, că de săptămâna viitoare vor fi proteste în școli”, a declarat liderul Alianței Sindicatelor Libere din Învățământ (ASI) Suceava, Giani Leonte.

Sindicaliștii din Educație au reluat, joi, protestele în fața Guvernului și au pichetat și sediile principalelor partide politice – PSD și PNL. Prezent la București, președintele celei mai mari formațiuni sindicale din județul Suceava, prof. Giani Leonte, a anunțat că profesorii și-au exprimat în număr foarte mare dorința de a protesta, începând de săptămâna viitoare, nemulțumiți fiind că nu au primit majorările salariale pe care le așteaptă de doi ani de zile.

”Sunt prezent la protestele de la București și îi reprezint pe profesorii din județul Suceava. Nu putem participa în număr mare, sindicaliști din fiecare județ, pentru că am depăși numărul maxim de protestatari și riscăm amenzi. Urmează să facem cunoscute rezultatele sondajului cu privire la acțiunile de protest pentru care au optat membrii noștri de sindicat după ce finalizăm centralizarea răspunsurilor, dar pot spune, cu certitudine, că de săptămâna viitoare vor fi proteste în școli”, a declarat liderul Alianței Sindicatelor Libere din Învățământ (ASI) Suceava, Giani Leonte.

Sindicaliștii din sistemul de învățământ protestează împotriva deciziei Guvernului de a acorda o majorare salarială de doar 4,5% personalului didactic, care ar fi trebuit să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr.153/2017 începând cu luna septembrie 2020. De asemenea, ei atrag atenția că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă.

Liderii USLIP Iași au publicat deja o situație a opțiunilor pentru greva de avertisment și greva generală, exprimate de membrii de sindicat. Potrivit sindicaliștilor ieșeni, 6.033 de angajați din sistemul de învățământ, din 203 școli, au completat chestionarele. 4.702 dintre aceștia au optat pentru greva de avertisment (54,67% din total membri și 77,94% din total semnături transmise), iar 4.351 de opțiuni au fost exprimate pentru greva generală (50,59% din total membri și 72,12% din total semnături transmise).

Salariul de bază în sistemul de învățământ în decembrie 2018 era 3.000 de lei, iar salariul de bază prevăzut pentru anul 2022, dacă s-ar fi aplicat majorarea salarială de 16%, ar fi fost de 5.000 de lei. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …