Saturday , April 20 2024

Șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, plasată în arest la domiciliu

Miercuri, 25 ianuarie, judecătorii Curții de Apel Suceava au decis să admită contestația la măsura arestării preventive depusă de dr. Anca Ababneh Dumitrovici, șefa secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean, stabilind ca aceasta să petreacă următoarele 25 de zile în arest la domiciliu.

Solutia pe scurt: ”În baza art. 204 alin. 11 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de inculpata Ababneh Dumitrovici Anca împotriva Încheierii nr. 8 din 20.01.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, pronunţată în dosarul nr. 263/86/2023 al Tribunalului Suceava. Desfiinţează în parte Încheierea nr. 8 din 20.01.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, pronunţată în dosarul nr. 263/86/2023 al Tribunalului Suceava, şi, în rejudecare, dispune:  înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpata Ababneh Dumitrovici Anca cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 25.01.2023 şi până la data de 18.02.2023 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de infractiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale).

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpata Ababneh Dumitrovici Anca trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; c) să nu comunice, direct sau indirect, cu următoarele persoane: – martorele denunţătoare P.A.M. şi P.M.; – suspectul N.E.; – pacienţii care se aflau în supravegherea medicală a inculpatei, în calitate de medic oncolog, şi aparţinătorii acestora; d) să nu exercite profesia de medic în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

În baza art. 125 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, desemnează ca organ de supraveghere a modului de îndeplinire a obligaţiilor impuse inculpatei Poliţia comunei Moara, judeţul Suceava.

În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. (…)

Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca de sub puterea mandatului de arestare preventivă, dacă nu este arestată preventiv sau deţinută în altă cauză. (…) Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate care nu sunt contrare prezentei. Definitivă. Pronunţată azi, 25.01.2023”.

Reamintim că vineri, 20 ianuarie 2023, magistrații Tribunalului Suceava au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a dr. Anca Ababneh Dumitrovici, șefa secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean. Aceasta este acuzată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale).  

Pe 19 ianuarie 2023, echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și au efectuat percheziţii în incinta acestei secții, precum și la domiciliul unei persoane fizice.

La aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a dr. Anca Ababneh Dumitrovici, șefa secției, față de care la data de 20.01.2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale).

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.

În sarcina inculpatei s-au reținut 64 de acte materiale ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, din care 62 de acte de materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv  în  7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.

 În cursul zilei de vineri, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a înaintat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (O.S.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …