Scenarii ucrainene, marcate de spaima invaziei putiniste: Cernăuți, capitala guvernului ucrainean în refugiu din calea agresiunii ruse

În Ucraina se discută tot mai intens – de altfel, un aspect previzibil – despre ca­-racterul verosimil al sce­nariilor vehiculate privind o invazie a țării de către trupe militare ale Federației Ruse. De la tot mai recente declarații alarmiste de la Casa Albă și până la abordări relaxate de la Dolmabahçe sau la atitudini arogant imperialiste ale Kremlinului, nimic nu scapă opiniei publice și mai cu seamă analiștilor din țara vecină. Ca atare, nici scenariile nu lipsesc.

Fără a minimaliza unele aspecte importante precum procesul de trădare intentat fostului președinte Petro Poroșenko în condițiile în care asupra actualului președinte Volodimir Zelenski și a echipei sale planează același gen de acuzații în contextul unui colosal eșec al unei complicate operațiuni de spionaj – și nu doar acestea ar putea reține atenția din peisajul tulbure din țara vecină – este remarcabil cum o ideea pare să prindă contur: capitala de rezervă. Ceea ce atrage atenția este însă chiar opțiunea avansată: Cernăuți.

În timp ce o parte a presei din vestul Ucrainei, inclusiv unul din cei care au ge­-nerat dezbateri pe această temă caută exemple și justificări din confruntarea fran­co-țaristă (1812), la Cernăuți se încearcă explicații cu trimitere la trecutul sovietic, semn că o parte a opiniei publice din Ucraina este tributară orizonturilor și confruntărilor ideologice anterioare colapsului „marelui URS”. Asta nu înseamnă că abordarea nu poate fi realistă, cu anumite „actualizări de date”.

Cunoscutul publicist ucrainean (și talentat jucător de șah) Oleksandr Beliavschii în ediția din Liov a publicației Vysokyi Zamok (Castelul înalt, într-o traducere aproximativă) a propus adoptarea de urgență a unei legi privind „capitala de rezervă” a Ucrainei. El pornește de la percepția că un atac de tip Blitzkrieg este singura opțiune de succes pentru Rusia împotriva Ucrainei , iar trupele ruse pot lovi deja din est, de pe teritoriul Rusiei și din nord – de pe teritoriul Belarusului – iar inamicul poate surprinde Kievul, capitala Ucrainei.

Prin urmare, crede Oleksandr Beliavschii – citat de presa cernăuțeană de limbă ucraineană – parlamentul și guvernul ucrainean trebuie evacuate în capitala de re­zervă în cazul unei agresiuni pe scară largă din partea trupelor ruse. „Parlamentarii și guvernul vor trebui să se adune rapid la Cernăuți și să conducă țara de acolo. Acesta este centrul regional cel mai îndepărtat de linia frontului. Are toată infrastructura necesară pentru funcționarea temporară a guvernului. Banca Națională a Ucrainei urmează să plece la Cernăuți împreună cu rezervele de aur și de valută. Pregătirile pentru transferul temporar al guvernului la Cernăuți ar trebui să înceapă imediat”, menționa analistul liovean pe data de 17 ianuarie a.c.. Ideea sa a fost receptată rapid și zilele următoare a și fost expusă pe diverse canale mediatice din Cernăuți și nu doar de la Cernăuți.

Abia de aici e partea și mai interesantă notată de presa cernăuțeană: „Dintre toate centrele regionale ale Ucrainei, Cernăuți este cel mai îndepărtat de linia frontului”. Până să continuăm raționamentul făcut public de analistul din țara vecină este de remarcat altceva: analiza ia în calcul tot mai serios o linie a frontului foarte mare, adică întreaga graniță a Ucrainei nu doar cu Federația Rusă, ci și cu Belarus.

Altfel, nu se justifică de ce a fost luat în calcul un alt centru regional mare precum Luțk sau Rivne, pline de naționaliști ucraineni și situate de asemenea la mare distanță de estul Ucrainei, ba chiar „la o arun-ctură de băț” de Polonia. Şi poate că tot de aceea nici Liovul lui Oleksandr Beliavschii nu a fost considerat optim deoarece și acesta, deși nu prea îndepărtat de Polonia, este mai aproape de Belarus decât este Cernăuțiul. Nu vom specula cu privire la un anume trecut tulbure între popoarele ucrainean și polonez, mai ales legat de perioada interbelică și de cel de-al doilea război mondial.

Mai interesant ni se pare faptul că bine situat este și centrul regional al Transcarpatiei, Ujgorod. Departe de frontul de răsărit, departe de Crimeea, departe de Belarus, ba chiar apărat de o formidabilă barieră naturală – munții Carpați – orașul Ujgorod putea fi oricând un candidat ideal la statutul de „capitală de rezervă”. Chiar mai bun decât Cernăuți deoarece acesta nu este protejat de munții Carpați în eventualitatea unei agresiuni ruse și/sau beloruse. Şi Cernăuțiul nici nu este chiar pe graniță cu un stat european; aterizările și decolările la și de la aeroportul Ujgoroului necesită aprobarea autorității aeronautice a Slovaciei, deoarece toate avioanele trebuie să treacă pe teritoriul acestei țări.

Ei bine, analiza și sugestia ca să fie luat în calcul Cernăuțiul ca o viitoare „capitală de rezervă” în locul Ujgorodului este, probabil, expresia unor temeri cu privire la proximitatea față de Ungaria, țară care nu o dată și-a manifestat rigiditatea față de Ucraina din cauza atitudinii incorecte a acesteia față de minoritățile naționale, inclusiv cea maghiară bine reprezentată în Transcarpatia, implicit în Ujgorod. Fără să exprime astfel de temeri, publicistul liovean poate că nu a exclus și semnale cu privire la imixtiunile – să le zicem deocamdată doar – ale unor curente „pro-ruse” și sepratiste care, dublate de atitudinea Ungariei față de Ucraina și invers, ar putea mai mult să încurce decât să ajute la bunul mers al lucrurilor în „capitala de rezervă”.

Nu la fel ar sta situația în regiunea și în orașul Cernăuți unde minoritatea română nu are abordări atât de vehemente iar discuțiile pe care România și Ucraina le au în ultima perioadă par a avea ca „numitor comun” teama de o tot mai mare influență a Rusiei. Fără a se exprima clar în acest sens, este însă de presupus că că acesta este motivul pentru care în Ucraina a fost propus – în mod ciudat, chiar public – ca să existe o „capitală de rezervă” tocmai la Cernăuți.

Raționamentul analistului Oleksandr Beliavschii merge pe ideea că în cazul unei noi ofensive inamice, Parlamentul și Guvernul Ucrainei mutat în „capitala de rezervă” Cernăuți poate fi evacuat rapid în România vecină, membru NATO. „Dacă armata ucraineană nu reușește să-și mențină linia de apărare și Cernăuțiul este amenințat, parlamentul, guvernul și o parte a forței de luptă trebuie evacuate din Cernăuți în România vecină. Nu va dura mai mult de o jumătate de oră”, continuă Oleksandr Beliavschii.

Imaginația nu are limite însă în presa cernăuțeană de limbă ucraineană unde apare precizarea că „guvernul din exil ar putea conduce o mișcare de gherilă la scară largă în Ucraina, primind asistență eficientă de la aliați”. Ba chiar, continuă ucrainenii de la Cernăuți, justificând că „istoria cunoaște mai multe astfel de exemple” le citează pe cele mai „faimoase” – septembrie 1939, guvernul polonez a fost nevoit să-și părăsească teritoriul și s-a mutat în Occident prin România și după ce a fost primit la Londra, reprezentanți exilați de guvernul în exil au fost trimiși în teritoriile ocupate pentru a organiza și conduce clandestinitatea – și autorul acestei ipoteze – un venerabil politolog – omite să spună că Cernăuțiul era parte a României la acea vreme.

După o incursiune în date din cel de-al doilea război mondial cu trimiteri la guvernele în exil care și-au găsit locul la Londra, la Cernăuți este abordată ideea „capitalei de rezervă” cu o comparație nu între confruntarea dintre Franța lui Napoleon și Rusia lui Alexandru I, ci între Germania lui Hitler și URSS-ul lui Stalin. Astfel, în octombrie 1941, Wehrmacht-ul s-a apropiat de Moscova iar pe 15 octombrie, Comitetul de Stat pentru Apărare a emis o rezoluție secretă „801 SS” cu privire la evacuarea capitalei URSS, Moscova, în orașul Kuibyshev (denumire dată din 1935 în onoarea politicianului și ofițerului sovietic Valerian Kuibyshev, născut la Omsk, dar stabilit la Samara în 1917 și de acolo și-a consolidat cariera atât în Armata Roșie, cât și în Partidul Comunist unde a deținut funcții de primă mărime pe sectorul economic), din 18 octombrie 1941 și primele eșaloane de membri ai guvernului și diplomați străini evacuați din Moscova au început să sosească la Kuibyshev (acum numele istoric al orașului a fost restaurat, fiind vorba despre Samara, un oraș cu 1,1 milioane de locuitori situat pe malul fluviului Volga, relativ aproape de confluența cu râul omonim orașului și, în tot cazul, mai aproape de Ural și de Kazahstan decât de Moscova) cu toate că echipa comandantului șef a rămas la Moscova. Capitala de rezervă a URSS a funcționat până la sfârșitul lunii august 1943.

Dacă însă în URSS, decizia de a crea o capitală de rezervă a fost „top secret”, în Ucraina modernă o astfel de idee nu este clasificată, este discutată public. De ce?  „Aceste planuri nu trebuie să fie ascunse de inamic. Dimpotrivă, trebuie să-și dea seama că nu va exista blitzkrieg. Cu toate consecințele pentru cei care vor decide asupra agresiunii”, spune analistul liovean. La Cernăuți se specifică însă că această idee „se discută fără prea mult entuziasm, cu calm”, iar ucrainenii înțeleg mai mult că Putin încearcă să îi sperie pentru că el însuși este speriat deoarece crește în Rusia însăși nemulțumirea față de politicile Kremlinului, iar guvernul rus încearcă să distragă atenția publicului către alte probleme prin aventuri de politică externă. Nu putem să nu ne întrebăm însă ce face guvernul ucrainean pentru ca, așa cum speră politologul cernăuțean Igor Burkut, ucrainenii să se unească pentru a rezista inamicului, nu pentru a se angaja în lupte interne?! (D.P.)