Thursday , April 25 2024

Profesorii suceveni intră miercuri în grevă de avertisment; peste 60% dintre membrii de sindicat cer grevă generală

Sindicaliștii din învățământul pre­universitar au ho­- tărât declanșarea grevei de aver­tis­ment miercuri, în intervalul orar 11:00-13:00. Pre­șe­dintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte, a infor­mat că, în cadrul referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, 76% dintre membri au optat pentru organizarea unei greve de avertisment, iar 62% pentru greva generală. ASI Suceava numără 7.812 membri. Salariile greviștilor, prezentate de ministrul Educației: cel mai mic salariu al unui debutant – 2.597 de lei net; un profesor cu experiență are 4.398 de lei net.

Cei mai mulți dintre profesorii suceveni membri de sindicat și-au exprimat intenția de a intra în grevă de avertisment, iar mai apoi să declanșeze greva generală, nemulțumiți de faptul că majorarea salarială de 16%, așteptată de doi ani de zile, nu le-a fost acordată. Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, Giani Leonte, a informat că, în cadrul referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022,  76% dintre membrii au optat pentru organizarea unei greve de avertisment, iar 62% pentru greva generală. ASI Suceava numără 7.812 membri.

La nivel național, situația este asemănătoare, astfel că sindicaliștii au decis, pe baza opțiunii membrilor de sindicat, ca salariații din învățământ să intre în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, între orele 11:00-13:00. Acțiunile de protest din învățământ sunt cauzate de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federațiilor din educație și de a adopta măsuri concrete în ceea ce privește veniturile cadrelor didactice, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație.

„1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic).
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației.
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
4.Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017.
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă.
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”, sunt revendicările sindicaliștilor din învățământ.

Salariile greviștilor: cel mai mic salariu al unui debutant, este 2.597 de lei net. Un profesor cu experiență are 4.398 de lei net

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este adeptul salarizării motivante în domeniul educației și că cel mai mic salariu este de 2.597 de lei net, la care se pot adăuga unele sporuri. Cel mai mare salariu, al unui dascăl experimentat, poate depăși 1.000 de euro, în învățământul preuniversitar. În învățământul universitar, Sorin Cîmpeanu spune că salariile sunt motivante.

”Am fost și voi rămâne un adept al unei salarizări motivante în educație. În acest an au fost majorări salariale de puțin peste 4 la sută, jumătate de cât ar fi prevăzut Legea 153. După ce anul trecut, în 2021 ar fi trebuit să fie majorate cu alți 8 la sută și nu a existat nicio majorare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cel mai mic salariu este de 2.597 de lei, a afirmat Cîmpeanu. ”După această majorare, începând cu ianuarie 2022, cel mai mic salariu al unui debutant, salariu net, este 2.597 de lei. Cu indemnizația de hrană inclusă. Există plusuri care pot fi posibile, dacă ai acel spor de 10 la sută pentru dirigenție, dacă ești în mediul rural, în funcție de zonă și de gradul de izolare, poți să mai aduagi un spor între 3 și 20 la sută. Dacă trebuie să faci predare simultană, ai un alt spor între 7 și 20 la sută, în funcție de numărul de clase la care predai simultan, deci există și aceste sporuri care se pot adăuga. Dar baza, minimum este cel care l-am zis, 2.597 lei”, a declarat ministrul.

Cel mai mare salariu, al unui profesor cu experiență, este de peste 1.000 de euro, mai afirmă Cîmpeanu.

”Un profesor cu experiență, cu vechime maximă, de 40 de ani, eu sunt un profesor cu o vechime de peste 30 de ani, față de 2.597 de lei net are 4.398 de lei net, cu 70 la sută mai mult decât debutantul. Sigur, se mai adaugă niște sporuri. Pentru un profesor de experineță, cel mai frecvent întâlnit spor, în afară de cel de dirigenție, de 10 la sută, este gradația de merit, sporul de 25 la sută. Depășesc 1.000 de euro”, a declarat Sorin Cîmpeanu. (Oana NUȚU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

2 comments

  1. Niste nesimțiți, ar trebui desfăcut contractul de munca .. au salarii duble fata de mediul privat, iar rezultatele sunt mediocre.

    • Rezultatele sunt sub mediocre. Ar trebui platiti in functie de rezultate. Cum justifici tu salariul daca ai 15-20% promovabilitate la BAC. Noroc cu acele camere de supraveghere, ca altfel era procentul de 105%. De ce naiba nu-i ia nimeni la intrebari? Iar noi platim ca prostii taxe sa le dea salariu nesimtitilor.