Monday , April 29 2024

Primarul Lungu se implică personal în proiectul „Marea Asfaltare”

Primarul municipiului Suceava Ion Lungu s-a întors mai repede din concediul pe care și l-a programat până vineri, 21 iulie, dar miercuri, 19 iulie (la o zi după aniversarea sa) a revenit și a precizat că nu doar pentru conferința de presă. Edilul a spus, printre altele, că pentru proiectul major de asfaltare a principalului ax rutier al Sucevei este nevoie de prezența sa, de autoritatea sa, ca primar. „M-am întors, pentru proiectul de asfaltare a bulevardului principal, cu o săptămână mai repede din concediu”, a spus Ion Lungu.

Întrebat de reporterul cotidianului Obiectiv de Suceava dacă nu era suficientă autoritatea viceprimarului (referința era la Lucian Harșovschi, deși nu a fost menționat expres numele său), Ion Lungu a răspuns că îl respectă pe viceprimar, dar a insistat că la astfel de proiecte de anvergură este nevoie de prezența și de autoritatea sa, de primar. „Părul meu alb și abilitatea de a discuta reprezintă un avantaj”, a adăugat Ion Lungu, exprimându-și convingerea că va fi finalizat axul principal în acest an și cerându-și scuze sucevenilor pentru disconfortul pe care îl facem în Suceava chiar și pe timp de noapte.

Viceprimarul Lucian Harșovschi, probabil în condițiile în care Ion Lungu era plecat în concediu, a mers persoanl de la bun început pe șantierul pe care SUCT l-a făcut la ieșirea din Burdujeni, transmițând o înregistrare live și ulterior diferite informări pe diverse căi media și social-media. De asemenea, tot viceprimarul Lucian Harșovschi a fost cel care a anunțat și cu privire la intenția Primăriei (materializată între timp de joia trecută când a fost publicat în SEAP un anunț) despre o licitație mare pentru reparațiile străzilor din oraș. și într-adevăr, este cea mai mare licitație pentru reparații drumuri din istoria municipiului Suceava, dar despre asta vom relata pe larg cu altă ocazie. Cert este că ieșirile lui Lucian Harșovschi pe tema de real interes legat de reparațiile stradale i-au conferit un plus de vizibilitate.

Pe de altă parte, au fost și unele informații dacă nu confuze, cu siguranță despre acțiuni ulterioare care încă nu s-au mai concretizat. Una este cu privire la implicarea în lucrările de asfaltare, de cealaltă parte a axului rutier, însă din partea unei alte societăți comerciale (care face parte din asocierea cu care Primăria are contract) și anume AutoTehnorom despre care viceprimarul Lucian Harșovschi a făcut câteva referiri la conferința de miercurea trecută (12 iulie).

La conferința de miercuri, 19 iulie, primarul a fost întrebat despre aceasta iar Ion Lungu a răspuns că nu este încă definitivat și, deși nu a exclus această variantă, el a spus că „N-am vrut să iasă copilul cu gâtul strâmb dacă sunt doi constructori pe un ax”, referindu-se apoi și la faptul că Autotehnorom este parte din contractul cu municipalitatea și are începute alte lucrări importante, precum cea de pe axa Suceava-Iași. Pe de o parte, Ion Lungu a spus că i se amintește, periodic, de lucrările de refacere a DN 29 Suceava – Botoșani ca fiind exemplu de lucrare de calitate, însă obiecția primarului atunci când se face comparația cu DN 29 este că pe traseul respectiv nu există nici capace de canalizare sau de telecomunicații, care complică mult lucrările. Ion Lungu a spus că punerea de capace de canalizare și telecomunicații la nivel reprezintă o „lucrare de artă”, iar unul dintre motivele pentru care a întârziat începerea lucrărilor a fost tocmai aducerea unor capace cu înălțime reglabilă de către cei de la SUCT, pentru ca acestea să fie aliniate perfect cu nivelul asfaltului.

Axul rutier principal din Suceava (de la ieșirea spre Botoșani până la ieșirea spre Fălticeni) este reasfaltat la 11 ani de la ultimele lucrări de anvergură, de atunci realizându-se doar plombări la gropi. „Mă voi implica personal în acest proiect, îl voi coordona personal, pentru că este nevoie de autoritatea primarului în situații de organizare, în discuții cu cetățenii”, a declarat Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …