Friday , April 19 2024

Planul de urbanism al “noului” Iulius Mall Suceava va fi votat luna viitoare

Extinderea va avea o suprafață de 14.000 mp închiriabili, sub forma unui retail park, cu acces direct din exterior, dar conectat și cu mall-ul. Alți 10.000 mp existenți din Iulius Mall Suceava vor fi reconfigurați și reamenajați. In total, Iulius Mall Suceava va avea peste 65.000 mp, consoli­dându-și statutul de cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării. Odată cu extinderea Iulius Mall, Suceava va fi o prezență și mai competitivă în retailul autohton, concurând cu orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca sau Constanța, au transmis reprezentanții Iulius Mall la anunțarea proiectului  

Luni, 6 martie, au fost depuse propunerile în vederea aprobării în Consiliul Local al municipiului Suceava a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) inițiat de Iulius Mall. Mai exact, este un PUZ elaborat deja pentru construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte și care în prezent este supus dezbaterii publice până la finele lunii curente pentru ca ulterior să fie trimis spre dezbatere în scopul aprobării de către deliberativul local.

În această etapă de dezbatere, cetățenii – sau „publicul interesat”, cum este formularea de pe site-ul Primăriei Suceava – pot formula observații referitoare la documentația de urba­nism și transmite fie pe adresa de mail [email protected], fie direct la sediul din bulevardul 1 Mai, nr. 5A al Primăriei municipiului Suceava, însă doar în perioada 06.03.2023 – 30.03.2023.

Pe scurt, ce conține anume PUZ-ul respectiv: spațiu comercial, servicii, alimentație pu­blică, parcări, accese, amenajări exterioare, sistematizare verticală, parcare supraterană multietajată și refuncționalizare clădiri existente. Potrivit documentației depuse, terenul aflat în proprietate privată în suprafață de 176.232 mp propus a fi reglementat este alcătuit din 101 de parcele, deținute de Iulius Mall Suceava și de Ambro SA.

În momentul de față pe terenul studiat construcția predominantă este reprezentată de centrul comercial Iulius Mall și câteva construcții mai mici cu funcțiuni diverse, dar practic mare parte nefuncționale și în stare de degradare. Principalele disfunctionalități sunt reprezentate de incompatibilitatea funcțiunilor clădirilor existente în raport cu centrul comercial existent, aspectul dezolant al zonei dregradate, amenajarea necorespunzătoare a sensului giratoriu existent în zona de acces din partea de vest a amplasamentului studiat, zona tranzitată și de vehiculele de pe strada Energeticianului care nu au intenția de a intra la Iulius Mall, coerența circulațiilor în zona de parcaj și asigurarea cu locuri de parcare suficiente pentru funcțiunile propuse.

Legat de lipsa unei zone verzi amenajate mai ample, se remarcă în documentație că în zona amenajată afe­rentă Iulius Mall se regăsesc pe amplasamentul actual așa numite „pastile de vegetație” în cadrul parcajului existent și câteva zone de „covor floral” amenajate, dar acestea însă nu sunt considerate a fi „consistente” și de aceea necesită îmbunătățiri. Una din cele mai „vizibile” modificări este legată de clădirea parcării auto, investiție în urma căreia numărul locurilor de parcare va crește de la 1.350 cât este în prezent la nivel o­rizontal la 2.422.

Cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării

Intenția de extindere a fost anunțată oficial de IULIUS Mall la începutul lunii februarie 2022.  “IULIUS” este prezent din 2008 în Suceava, timp în care a devenit destinația  principală de shopping, relaxare și distracție, cu peste 10 milioane de vizite anual, din întreaga regiune, proiectul se extinde, continuând misiunea de a păstra publicul conectat la tendințele din retail, cu acces la branduri fashion renumite direct la ei în oraș, noi concepte de entertainment și servicii care facilitează viața în fiecare zi, se arăta atunci în comunicatul oficial transmis de companie.

“Extinderea va avea o suprafață de 14.000 mp închiriabili, sub forma unui retail park, cu acces direct din exterior, dar conectat și cu mall-ul. Alți 10.000 mp existenți din Iulius Mall Suceava vor fi reconfigurați și reamenajați. În total, Iulius Mall Suceava va avea peste 65.000 mp, consolidându-și statutul de cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării. Odată cu extinderea Iulius Mall, Suceava va fi o prezență și mai competitivă în retailul autohton, concurând cu orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca sau Constanța”, a transmis  Iulius Mall .

„Sunt peste 13 ani de când întreaga regiune de nord a țării găsește în Iulius Mall Suceava o destinație pentru întreaga familie, un loc de întâlnire, socializare, distracție, dar și unul unde să îți faci cumpărăturile și unde găsești servicii cotidiene. Iulius Mall este un reper pentru comunitate și vom continua să îl menținem în topul preferințelor, prin amplificarea rolului său în dezvoltarea economică și socială a orașului. Continuăm să fim aproape de locuitorii regiunii și să răspundem cu noi oportunități așteptărilor unui oraș în ascensiune”, a declarat Eduard Marcu, Shopping Center Manager Iulius Mall Suceava.

Noi branduri fashion renumite și o zonă de parc

Extinderea va completa atracțiile oferite de Iulius Mall Suceava cu un nou mix de branduri de modă internaționale, aduse în premieră în regiune, locații de tip drive-thru, magazine și servicii cu acces direct din exterior, inclusiv ale antreprenorilor și producătorilor locali, dar și o zonă de relaxare și promenadă, cu restaurante și cafenele tematice și terase în aer liber. Totodată, proiectul va cuprinde și servicii medicale, într-un spațiu individual.

Noua dezvoltare va integra și o zonă verde și pie­-tonală de aproximativ 10.000 mp, amprentă a proiectelor realizate de IULIUS, care va aduce o infuzie de natură și un spațiu pentru evenimente în aer liber, completând oferta de entertainment deja existentă la Iulius Mall Suceava.

Odată cu extinderea, zona va beneficia de o remodelare urbană, fiind modernizate intrările în proiect, accesele pietonale și conexiunile rutiere. La accesibilitatea proiectului vor contribui  noi locuri de parcare, precum și noi facilități pentru transportul electric, alternativ și cel public.

Iulius Mall Suceava a fost inaugurat în 2008, are o suprafață de 51.500 mp și oferă un mix complet de retail și entertainment: peste 200 de magazine, branduri internaționale și naționale, cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din nordul țării, cu 8 săli, food court, hypermarket Auchan, patinoar sezonier, numeroase opțiuni de relaxare și distracție, multiple servicii și birouri ale instituțiilor publice. Destinația de shopping și recreere atrage anual aproximativ 10 milioane de vizitatori, inclusiv din județele învecinate și chiar de peste graniță.

Din 2017, Iulius Mall Suceava este deținut în procente de 50% – 50% de companiile IULIUS și Atterbury Europe. (D.P.)

 

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …