Friday , April 19 2024

Peste 1.500 de posturi didactice, disponibile în unitățile școlare din județ pentru anul școlar viitor

Dintre posturile cu viabilitate determinată, 108 sunt rezervate și alte 516 sunt pentru suplinire calificată. ”În urma discuțiilor cu toți directorii școlari, am reușit să adunăm peste 1.500 de posturi și să avem, pentru al treilea an consecutiv, o ofertă generoasă pentru mobilitatea din acest an. Îmi doresc cât mai mulți tineri pe posturile vacante din școlile din județul Suceava”, a punctat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu. Prima ședință de repartizare din cadrul acestei mobilități a personalului didactic de predare este programată în data de 9 martie. In 14 martie va fi reactualizată lista posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate.

 

Ioan Puiu, inspector general adjunct ISJ Suceava

Lista posturilor didactice disponibile în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava a fost publicată atât pe site-ul Inspectoratului Şcolar Județean Suceava, cât și pe cel oficial, titularizare.edu.ro, al Ministerului Educației. Actualii profesori, dar și studenții în an terminal care intenționează să susțină concursul național de Titularizare 2022 pot urmări site-ul dedicat mobilității personalului din învățământ pentru a fi la curent cu disponibilitatea posturilor didactice pentru anul școlar 2022-2023, lista urmând a fi actualizată constant, după fiecare etapă.

La nivelul județului Suceava, sunt disponibile în acest moment 1.593 de posturi, dintre care 119 sunt pe perioadă nedeterminată, iar dintre cele cu viabilitate determinată 108 sunt rezervate și alte 516 sunt pentru suplinire calificată. ”În urma discuțiilor cu toți directorii școlari, am reușit să adunăm peste 1.500 de posturi și să avem, pentru al treilea an consecutiv, o ofertă generoasă pentru mobilitatea din acest an. Îmi doresc cât mai mulți tineri pe posturile vacante din școlile din județul Suceava”, a punctat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

În lista posturilor didactice disponibile pentru anul școlar viitor se regăsesc, pentru prima dată, 6 posturi de educator-puericultor, pentru învățământ antepreșcolar, toate la Grădinița cu Program Normal ”Căsuța poveștilor” Vatra Dornei. Aceste posturi vor putea fi ocupate de educatoare care vor face cursuri de puericultură pentru a se recalifica.

Comparând oferta posturilor vacante puse la dispoziția cadrelor didactice pentru anul școlar 2022-2023 cu cea de la Titularizare 2021, rezultă 356 de posturi în plus, însă posturile titularizabile sunt mai puține. Amintim că la mobilitatea de anul trecut au fost disponibile 1.237 de posturi, dintre care 152 pentru perioadă nedeterminată, 909 cu o viabilitate sub 4 ani – 509 posturi complete și 400 incomplete – iar alte 176 de posturi au fost disponibile pentru cadrele didactice calificate care au promovat examenul de Definitivat și concursul național de Titularizare cu nota/ media de cel puțin 7, pentru care se va modifica durata contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/ catedrei. În acest an, pentru această categorie de personal sunt disponibile 154 de posturi.

Potrivit calendarului mobilității personalului didactic, pe 2 martie consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor analiza solicitările de transfer. Prima ședință de repartizare din cadrul acestei mobilități a personalului didactic de predare este programată în data de 9 martie, când vor fi soluționate cererile pentru completarea normei didactice și cererile cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer sau prin detașare. În 14 martie va fi reactualizată lista posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate.

A doua ședință publică de repartizare este programată la finalul primei săptămâni din luna aprilie, când vor fi soluționate normele incomplete ale cadrelor didactice, restrângerile de activitate nesoluționate și cererile de pretransfer și prin schimburi de posturi. Lista finală, reactualizată, cu posturile didactice/ catedrele vacante/ rezervate pentru concursul național de Titularizare 2022  va fi publicată pe 5 mai. Dosarele de înscriere ale candidaților vor putea fi înregistrate în intervalul 9-17 mai. Desfășurarea probei scrise din cadrul concursului va avea loc în data de 13 iulie. (Oana NUȚU)

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …