Friday , March 29 2024

Afacerea EXTINCTORUL. Percheziții la Aeroportul Ştefan cel Mare și în alte 7 locații din Suceava, într-un uriaș dosar privind o firmă cu activitate în domeniul protecției la incendiu

Anchetatorii au făcut  joi dimineață 218 de percheziții domiciliare în țară, din care 8 în județul Suceava, într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, vizând o firmă care activează în domeniul siguranței la incendii și care, începând cu 2019, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național. 

Conform anchetatorilor, deși firma ar fi fost obligată să asigure mentenanța echipamentelor de protecție, anume extinctoare sau hidranți, reprezentanții societății comerciale nu au făcut acest lucru în realitate, ba mai mult, ar fi înlocuit sigilii sau etichete de conformitate și valabilitate. Astfel, deși beneficiarii au achitat sume considerabile pentru serviciile de mentenanță a echipamentelor de protecție la incendii, au fost induși în eroare cu privire la calitatea și funcționalitatea acestora.

Printre instituțiile care au avut contracte cu firma respectivă se numără și Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, făcând joi dimineață percheziții la aeroportul din Salcea. De asemenea, alte șapte percheziții în acest caz au avut loc în județul Suceava.

Printre instituțiile publice care au avut contracte cu firma respectivă se numără mai multe sedii ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Spitalul Marie Curie din Capitală, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, sediul TAROM, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, Spitalul Novaci, Spitalul de Urgență Roman, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Județean de Urgență Slatina, Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava, Spitalul Municipal Gherla, Sediile Regiei Autonome de Transport Brașov sau sediul Radet din Constanța, transmit surse judiciare pentru Main News.

Tot în Capitală, firma ar fi trebuit să asigure mentenanța echipamentelor de protecție la incendii la sediile CFR SA, CFR Călători, SC Nuclear Electrica, Apa Nova, RADET, Compania Municipală Energetica București SA și Compania Națională Loteria Română.

„Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viața, sănătatea, și integritatea persoanelor, cât și cu privire la patrimoniul acestora”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

Mai mult, societatea comercială, prin administratorul său, nu ar fi declarat la stat în totalitate veniturile realizate.

„Acțiunea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și are loc în București (40), Mureș (23), Arad (2), Alba (3), Argeș (7), Bacău (1), Brașov (8), Buzău (8), Bistrița-Năsăud (2), Călărași (2), Cluj (32), Constanța (8), Dâmbovița (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galați (1), Giurgiu (1), Iași (4), Ilfov (7), Maramureș (7), Mehedinți (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiș (6) Teleorman (1) și Vâlcea (6)”, a precizat sursa citată.

Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viața, sănătatea, și integritatea persoanelor, cât și cu privire la patrimoniul acestora.

Societateavizata este Fire & Rescue Services SRL. Conform Registrului Comerțului, consultat la data de 15 aprilie 2021, societatea este înființată în anul 2014, cu sediul în municipiul București, Sector 3, pe aleea Barajul Lotru. Capitalul social este de 400 de lei, cu un număr 40 părți sociale, valoarea unei părți fiind de 10 lei. Asociat unic este Gheorghe Tomescu, cu un aport la capitalul social, fiind inclusiv administratorul societății. Societatea se ocupă de „Activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora”, conform codului CAEN. Pentru anul 2020, firma a raportat 65 de angajați, la o cifră de afaceri de 13.452.574 lei, cu un profit de 7.270.449 lei. Potrivit CONFIDAS, societetea are peste 1.700 de contracte publice.

Presa centrală a relatat ieri că Administratorul firmei SC Fire & Rescue Services SRL, Tomescu Gheorghe, este un fost polițist din Cluj. Acesta a fost condamnat la 9 luni de închisoare după ce a dat cu mașina peste un om pe trecerea de pietoni și era cunoscut drept un afacerist controversat.

Comunicatul Poliției Române

 „În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 218 percheziții domiciliare, în București și în 28 de județe, la persoane bănuite de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și are loc în București (40), Mureș (23), Arad (2), Alba (3), Argeș (7), Bacău (1), Brașov (8), Buzău (8), Bistrița-Năsăud (2), Călărași (2), Cluj (32), Constanța (8), Dâmbovița (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galați (1), Giurgiu (1), Iași (4), Ilfov (7), Maramureș (7), Mehedinți (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiș (6) Teleorman (1) și Vâlcea (6).

Din cercetări a reieșit că o societate comercială din București, având ca obiect principal de activitate „activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora”, începând din 2019, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național.

În baza contractelor, ar fi avut obligația să presteze servicii de mentenanță (verificare, încărcare, reparare) a echipamentelor de protecție (extinctoare, hidranți). Aceste servicii s-ar fi realizat fără verificarea efectivă a bunei funcționări, astfel s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate.

Gravitatea este dată de amploarea actelor materiale care vizau inclusiv spitale, școli, unități militare, penitenciare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice și nucleare, combinat chimic etc.

Beneficiarii s-ar fi aflat în eroare cu privire la funcționalitatea și calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii.

Totodată, pentru maximizarea profitului și evitarea taxelor datorate bugetului consolidat al statului, societatea, prin administratorul său, nu ar fi înregistrat totalitatea veniturilor realizate.

Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viața, sănătatea, și integritatea persoanelor, cât și cu privire la patrimoniul acestora.

Suportul este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități participă luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și lucrători din cadrul D.G.A. Mureș”

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …