Thursday , March 28 2024

Pe unde va trece centura Humorului – cele două variante luate în calcul  

Prima analiză multicriterială pentru centura Humorului a fost finalizată u Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a prezentat ieri cele două variante pe care ar putea fi construită varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului, una cu o lungime de 10,078 km, iar a doua cu o lungime de 8,281 km. Luna viitoare va urma dezbaterea publică și apoi vor începe procedurile pentru licitația de execuție.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut o întâlnire cu conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în cadrul căreia a fost informat că a fost emis avizul pentru Analiza Multicriterială 1 (AMC 1) pentru Varianta Ocolitoare (VO) Gura Humorului. Este de precizat că pentru respectiva rută ocolitoare, titular al investiției este CJ Suceava. „CNAIR a avizat proiectul pentru centura Gura Humorului, fiind luate în calcul inițial trei variante, iar în urma AMC 1 au rămas două variante. Prima variantă, (marcată cu galben pe hartă – n.r.), cu o lungime de 10,078 km. Se desprinde din Drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava Lot 3, pe raza localității Frasin, care va fi și punct de început al VO Gura Humorului, unde este prevăzut un nod de urcare din drumul național DN 17. În continuare se traversează cu un pod de aproximativ 280 metri râul Moldova, se intersectează cu drumul județean DJ 177D, râul Moldova și Humor pe care le supra traversează printr-un viaduct de aproximativ 5.120 metri ajungând până în zona de sud, în proximitatea gropii de gunoi sigilată a orașului Gura Humorului. O ultimă supra traversare se va realiza pe raza localității Păltinoasa, peste drumul județean DJ 177C, unde este prevăzut un pasaj de 40 metri. Traseul se finalizează și se conexează la traseul stabilit prin proiectul Drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava Lot 3, unde pe raza comunei Păltinoasa se va realiza un nod rutier care se va descărca în sensul giratoriu existent aflat la intersecția dintre DN 17 și DN 2E”, a arătat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a mai spus că a doua variantă luată în calcul, (colorată în roșu pe hartă), cu o lungime de 8,281 km începe la fel ca prima variantă, dar va traversa drumul național DN 17 și calea ferată prin intermediul unui viaduct de aproximativ 200 metri unde este prevăzut un nod rutier. Ulterior va urmări traseul primei variante fiind prevăzut un viaduct peste DJ 177D, peste râul Moldova și râul Humor de aproximativ 5/120 m, până în proximitatea kilometrului 6+500 unde acesta face o buclă spre nord, ocolind pe la sud groapa de gunoi a orașului, și supra traversează cu un pasaj de 40 m DJ 177 C. În zona kilometrului 9+400 se va realiza un nod rutier care va asigura coborârea respectiv urcarea pe Varianta de ocolire asigurând toate relațiile de mers.

Gheorghe Flutur a arătat că în coridorul primei variante nu se află terenuri contaminate și nici clădiri care necesită demolare, dar din cauza restricțiilor avute în zona ariei protejate, pe această zonă viteza de proiectare se va reduce la 80 km/h, fiind vorba de o distanță de aproximativ 1,5 km a viitoarei variante ocolitoare. În luna următoare se va face dezbaterea publică și apoi vor începe procedurile pentru licitația de execuție. (D.P.)

 

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …