Thursday , April 25 2024

Opt bărbați reținuți după o șicanare în trafic urmată de o încăierare generală

Marți seara, doi bărbați aflați într-o mașină au fost șicanați în trafic de alte trei mașini în care se aflau mai mulți indivizi. Scandalul a început în centrul satului Pârteștii de Jos, indivizii urmărindu-se și șicanându-se reciproc până în satul Humoreni, unde au oprit mașinile și s-au luat la bătaie. Au intervenit poliția, jandarmii și o grupă de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Unul dintre scandalagii a “încasat-o” mai serios de la ceilalți bătăuși și a ajuns la spital, dar este în afara oricărui pericol. Alți opt indivizi au fost ridicați de polițiști și băgați în arest.

Marți seara, în jurul orei 20:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală  5 Dărmănești au fost sesizați de către o femeie din satul Humoreni, comuna Comănești, despre faptul că în zona drumului public din localitate este un scandal între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție de la Dărmănești și un echipaj de jandarmi.

S-a stabilit că la în jurul orei 19:30, doi bărbați (șofer și pasager) se aflau într-un autoturism în centrul localității Pîrteștii de Jos și au fost șicanați în trafic de către alte trei autoturisme în care se aflau mai mulți bărbați, șicanându-se reciproc până în satul Humoreni, unde a avut loc o încăierare, lovindu-se și provocându-și distrugeri la elemente de caroserie auto.

Intervenția la eveniment s-a realizat cu operativitate de către lucrătorii planificați în dispozitivul de ordine și siguranță publică de la nivelul SPR5 Dărmănești, SPR9 Șcheia, Biroul Ordine Publică și Secția de Poliție Burdujeni, cu sprijinul unei grupe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a unui echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava. Astfel, s-a reușit aplanarea conflictului, identificarea și luarea în custodie a participanților, precum și asigurarea accesului echipajului medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, o singură persoană rămânând internată Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, fără a prezenta leziuni deosebite.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă formată din lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, fiind desfășurate cu celeritate activități investigative și de cercetare penală, stabilindu-se participarea fiecăreia dintre cele 9 persoane de sex masculin implicate în conflict.

În urma administrării probatoriului, organele judiciare dau dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de 8 suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, toți din comuna Comănești, față de fiecare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și distrugere.  Cei 8 bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

Vezi si

Garajele de lângă Primăria Suceava vor fi demolate până după Paști, iar în doi ani se va face o parcare supraterană cu 307 locuri

Evacuarea celor 59 de garaje de pe strada Ştefan Tomșa s-a finalizat și ieri a …

2 comments

  1. Este un comportament antisocial care are puternice radacini in propaganda media spre violenta, limbaj trivial si cultivarea neincrederii in valorile familiei, a dispretului fata de munca – vorba cantecului doamnei Sofia Vicoveanca – poarta strae aelese cinste cui le tese -inchei citatul. Suntem pur si simplu asediati de o propagada insiduasa prin filme si seriale turcesti – adica femeia este un obiect disponibilizabil ce poate fi lichidata daca asa o cere traditia, ca razbunarea trancede peste justitia si normele occidentale, dar pe domnii de la CNA nu-i intereseaza si rezultatele se vad in ceea ce dumneavoastra relatati.

    • Correct. Este timpul sa se revina la vechea grila de progame TV.
      Doua canale sunt suficiente:
      1 Snow
      2 Stirile si realizarile marete intre orele 20:00 si 22:00.
      Sa nu mai vada la tv toti filme de propaganda turceasca si sa fie nevoiti sa gandeasca cu creierul personal si sa ia singiri decizii!