Thursday , April 25 2024

O femeie din Vicovu de Sus a murit în timpul unei drumeții în Italia. A fost găsită pe o potecă înzăpezită, în vârf de munte

O femeie de 53 de ani din Vicovu de Sus, rezidentă în Italia, a fost găsită de salvamontiști în stare de hipotermie, pe o potecă înzăpezită de pe Muntele Zerbion, în provincia Torino. În ciuda eforturilor depuse de medici, aceștia nu i-au mai putut salva viața.

Aurora Avasilichioaie (53 de ani), de loc din Vicovu de Sus (Suceava), dar care lucra la Ivrea (Torino), era pasionată de excursii pe munte și mai făcuse traseul respectiv, dar în timpul verii. Duminică, în schimb, femeia a plecat la drum fără să fie echipată corespunzător, ținând cont de temperaturile foarte scăzute și de condițiile din teren. Medicii cred că ea a murit de hipotermie, însă autopsia va stabili cauza exactă a decesului.

Ea a fost găsită de salvamontiștii italieni la altitudinea de 2.400 de metri, în zona Col Portola, și deși a fost transportată la un spital din Lausanne (Elveția), medicii nu i-au mai putut salva viața, scrie publicația „Torino Today”, preluată de Rotalianul.

Duminică seară, aflată pe munte, pe un traseu pe care îl mai parcursese, femeia și-a dat seama că nu se mai descurcă, așa că l-a contactat telefonic pe soțul ei, aflat în România, căruia i-a transmis poziția GPS, iar acesta a alertat salvamontiștii.

Când au ajuns la ea, în jurul orei 3:30 (din cauza întunericului și a zăpezii), salvatorii au găsit-o în stare de inconștiență, având totuși semne vitale, și cu o lanternă încă aprinsă în apropiere. Salvamontiștii spun că ea ar fi avut șanse de supraviețuire dacă ar fi purtat bocanci antialunecare, cu crampoane, pentru că ar fi reușit să coboare.

Familia a cerut restituirea trupului neînsuflețit pentru ca femeia să fie înmormântată acasă. (O.S.)

sursa foto: Facebook

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …