Thursday , March 28 2024

O femeie din Udești încearcă de aproape jumătate de an să aducă în țară trupurile neînsuflețite ale fiicei și nepoțelului ei

O mamă și fiul ei au fost găsiți fără suflare, în luna decembrie a anului trecut, într-o clădire de la marginea Romei. Autoritățile italiene încă nu au finalizat ancheta. În tot acest timp, niște bărbați din Constanța au început o campanie de strângere de fonduri, pe rețelele de socializare, pentru repatrierea celor doi, susținând că sunt frații Elenei. Familia tinerei a reclamat infracțiunea și a povestit că trupurile femeii și fiului acesteia nu au ajuns la Udești din cauza anchetei greoaie, și nu din cauze financiare

 După aproape jumătate de an, tânăra de 36 de ani, din comuna suceveană Udești, care a fost găsită fără suflare împreună cu fiul său în Italia, încă nu a reușit să-și găsească somnul de veci în cimitirul satului pentru că autoritățile italiene nu au finalizat ancheta și nu au permis să fie ridicate de la morgă cele două trupuri neînsuflețite.

Mama femeii așteaptă ziua în care să poată să-și îngroape creștinește fiica și nepotul în vârstă de doar șase ani. Femeia suferă și pentru că în ultimele zile au circulat pe rețelele de socializare tot felul de apeluri prin care se solicita să se doneze bani pentru repatrierea celor doi, dar s-a dovedit că anunțurile nu erau din partea familiei, ci din partea unor bărbați din Contanța care au găsit astfel o metodă de a face niște bani, dându-se drept frați ai femeii moarte. ”Noi am plătit totul încă din luna decembrie, dar nu i-am putut aduce acasă pentru că ancheta a durat foarte mult. Sperăm să se rezolve totul pentru că mama suferă foarte mult că nu poate să o înmormânteze. Și parcă nu era totul destul, niște tipi din Constanța au făcut un cont fals pe Facebook prin care solicitau ajutor pentru aducerea celor două sicrie acasă. Am anunțat că datele sunt false, iar noi nu cerem nimic”, a povestit Emanuel P., fratele femeii decedate.

Reamintim că această tragedie fără margini s-a abătut asupra familiei din comuna Udești chiar înainte de Sărbătorile de Crăciun, când mama a aflat că fiica ei cea mare, în vârstă de 36 de ani, împreună cu nepoțelul în vârstă de doar șase ani au fost găsiți fără viață într-o clădire de la marginea Romei. Este vorba despre Cătălina Elena Pânzaru și de Francesco, fiul ei (foto), care au fost găsiți într-o cameră care aparține Parohiei San Martino din Velletri și care este gestionată de o asociație umanitară. Tânăra suceveancă lucra ca îngrijitoare de bătrâni, dar se pare că din luna iulie a anului trecut a rămas fără loc de muncă și fără locuință, motiv pentru care a cerut ajutorul asociației umanitare respective. Din declarațiile familiei a reieșit că aceasta nu a mai răspuns la telefon, motiv pentru care o cunoștință a alertat autoritățile. Din nefericire, când oamenii legii italieni au forțat ușile și au intrat, cei doi au fost găsiți fără suflare.

Primele investigații au aratat că în camera în care erau cazați Elena și Francesco se afla o sursă de încălzire pe gaz pe care aceștia o foloseau pentru a se încălzi. În seara de duminică, 13 decembrie 2020, femeia a aprins încălzitorul și se presupune că a adormit cu el aprins. Anchetatorii cred că flacăra s-a stins în timpul nopții, dar gazul a continuat să iasă, iar Elena și copilul ei au murit astfel în somn.

Procuratura a deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a decesului și dacă sursa de încălzire avea vreo defecțiune, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie decise și eventuale responsabilități, anchetă care pare să bată pasul de loc de aproape jumătate de an. (Cristina RUȘTI)

 

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …