Tuesday , April 16 2024

Modernizarea pieței agroalimentare „George Enescu” nu va fi gata în  această toamnă

În ședința de joi, 16 septembrie, a Consiliului Local Suceava va fi supus aprobării un proiect de hotărâre în baza căruia Primăria municipiului Suceava prelungește contractul de închiriere pentru spațiul în care funcționează temporar piața din George Enescu. Este semnalul clar că în toamna aceasta este puțin probabil a se da în folosință noua piață agroalimentară acoperită și edificată pe locul celei vechi, dedesubtul căreia a fost amenajată și parcare auto subterană.

Înainte evacuării comercianților din piața agroalimentară „George Enescu” în scopul derulării lucrărilor pentru modernizare, Primăria încheiase un contract cu proprietarul unui teren din vecinătate pe care să fie amplasate tarabele și care expiră în data de 21 octombrie 2021.

Conform demersurilor care au fost concretizate prin proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării la ședința CL Suceava din 16 septembrie, municipalitatea va prelungi contractul de închiriere pe suprafață de teren de 1.500 de metri pătrați care aparține societății Complex Zimbrul SRL până la finalizarea construcției pieței din George Enescu. Prețul de închiriere a parcelei de teren va fi de 5 euro/mp/luna, exclusiv TVA. „Lucrările de investiții și modernizare aferente Pieței George Enescu în prezent nu sunt finalizate, motiv pentru care propunem ca perioada închirierii să se prelungească până la terminarea lucrărilor de investiții”, se spune în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. (D.P.)

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …

One comment

  1. Adica 8925 euro pe luna.
    Cum contractul a inceput in Octombrie 2019 pana-n Octombrie 2021 = 24 luni = 214.200 euro
    Deci daca mai tine 1 an 107.100 euro …
    Tragi linie si luxul de a cumpara legume si fructe din turcia din piata sa ai impresia ca-s mai sanatoase ca-s la pret de magazin dar fara sa plateasca comerciantii taxe.. ne-a costat 214.200 euro si ne va mai costa cam 53.550 euro / 107.100 euro eu cred ca va fi undeva la 300.000 euro. Bravo PNL si primarului Lungu, doar voturile va intereseaza.. prost gandit si prost executat! Cand valoarea totala a proiectului (daca nu au mai crescut-o) din care mult cu bani imprumutati era cam 2 milioane euro sa dai 300.000 aiurea.. ganditi-va putin daca se dorea la costuri reale nu unflate cam cate poti face cu 300.000 euro pentru oras