Alte stiri
UPDATE: Un nou cutremur în Arad, de magnitudine 5,3. A fost resimțit și în Timișoara și Cluj
acum 9 hours
PSD a depus un proiect de lege pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
acum 10 hours
Mii de oameni disperați, care și-au pierdut răbdarea, așteaptă de zeci de ore în partea ucraineană a Punctului de Trecere a Frontierei de la Siret. Sunt peste 2.000 de persoane, multe femei, copii de toate vârstele, dar sunt și grupuri mari de cetățeni străini, care se aflau la muncă în Ucraina. Unii vin din nordul țării vecine, afectat de atacurile ruse, și sunt obosiți, nerăbdători și au încercat să forțeze gardurile metalice ce separă trecerea, încât polițiștii de frontieră au tras foc de avertisment.
S-au format cozi uriașe pe partea ucraineană a vămii, și de oameni care vor să treacă pe jos, și de mașini.
Nu mai au mâncare, nici combustibil şi nici răbdare, încercând chiar să forţeze gardurile ce separă trecerea, au transmis corespondenţii Antena 3 care au reușit să pătrundă la locul de intrare a refugiaților, pe partea Porubnoe. Sunt câteva mii de oameni care aşteaptă de 24 sau chiar 72 de ore să intre în România.
Sunt mii de maşini şi o aglomeraţie de nedescris. Oamenii sunt disperaţi, de dimineaţă încercând chiar să forţeze poarta de fier păzită de grănicerii ucraineni, pentru a intra în România. S-au tras şi focuri de avertisment pentru a potoli spiritele. (O.S.)
sursa foto: captură Antena 3
Tags mii nerăbdare Obiectiv de Suceava Siret Vama
Aceștia avertizează că greva japoneză va dura o perioadă scurtă de timp, iar în cazul …