Thursday , April 18 2024

Medicii de familie suceveni nu vor să distribuie pastilele de iod pacienților. Ministrul Sănătății: “Este puțin exagerată această teamă”

Pe lângă faptul că nu au timpul fizic ne­cesar, medicii avertizează că o mare parte a popu­lației nu va respecta indicațiile de administrare. „E o activitate care se poate desfășura rapid, noi o să-i ajutăm la organizare, inclusiv la distribuția de la Direcțiile de Sănătate Publică la ca­bine­tele medicilor de familie”, a spus ministrul Alexandru Rafila.

Medicii de familie suceveni sunt nemulțumiți de decizia Ministerului Sănătății în privința distribuirii pastilelor de iod și încearcă să avertizeze că administrarea haotică a acostora va avea consecințe grave. Medicii sugerează că cea mai mare parte a populației nu va respecta indicațiile de administrare.

”Astea nu-s niște pastile ca niște bomboane. și-au făcut depozite de tot felul de prostii și în pandemie și unii din cauza porcăriilor pe care le-au înghițit și le-au cumpărat și-au pierdut viețile.La fel se va întâmpla și cu această pastilă pentru că asta nu e o pastilă inofensivă”, a declarat medicul de familie sucevean Irina Franciuc.

Pe lângă acest aspect, medicii de familie suceveni menționează că nu au timpul necesar să se ocupe de împărțirea acestor medicamente, fiind perioadă de viroze, când mulți pacienți, în special vârstici și copii, solicită consultații.

Direcția de Sănătate Publică a primit peste 1.000.000 de pastile de iodură de potasiu, care trebuie distribuite, de săptămâna viitoare, către persoanele eligibile.

”Este puțin exagerată această teamă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a reacționat marți, 29 martie, după ce medici de familie din mai multe județe s-au opus solicitării de a distribui populației pastilele de iodură de potasiu motivând că acest lucru va cauza supraaglomerarea cabinetelor.

”Un medic de familie nu trebuie să facă acest lucru decât pentru pacienții pe care îi are pe listă, nu pentru alți pacienți, și în cadrul serviciilor pe care le furnizează un medic de familie nu există numai servicii, există și parte care se numește capitație, pentru care dânșii primesc un anumit venit și care include anumite activități inclusiv în interesul sănătății publice, pentru că aici discutăm de o acțiune în sprijinul protejării propriilor pacienți de pe listă. Cred că aici toți avem responsabilitate pentru oamenii din România în ceea ce privește protejarea sănătății lor, cu atât mai mult medicii care au aceste persoane pe listă, pentru care au și un anumit venit care se numește capitație”, a afirmat Alexandru Rafila, marți seară, la TVR.

Întrebat dacă autoritățile iau în calcul ideea acordării unor compensații medicilor de familie pentru activitatea de distribuire a acestor comprimate, ministrul a răspuns:

”Nu cred că este cazul să discutăm despre compensații suplimentare, e vorba de un produs cu valoare foarte mică, o pastilă e chiar mai puțin de un leu. Pe de altă parte, dacă o familie are patru membri, e suficient ca unul să se prezinte ca să ia pentru toată familia, nu trebuie să se prezinte toți patru. Nu e vorba de toată lista medicului de familie, ci numai de o parte a ei. Deci cred că este puțin exagerată această teamă în ceea ce privește supraaglomerarea cabinetelor de medicină de familie. E o activitate care se poate desfășura rapid, noi o să-i ajutăm la organizare, inclusiv la distribuția de la Direcțiile de Sănătate Publică către cabinetele medicilor de familie”.

Ministrul a explicat, de asemenea, că nu toți pacienții de pe listele medicilor de familie trebuie să primească comprimatele cu iodură de potasiu, ci doar cei cu vârste de până la 40 de ani. Rafila a adăugat că autoritățile încearcă să facă ”cât mai puțin birocratic” procesul de distribuire a acestor comprimate.

Rafila a adăugat că joi va discuta cu medicii de familie pe acest subiect și că, în opinia sa, nu trebuie să se ajungă la polemici în spațiul public. Acesta a exclus distribuirea comprimatelor prin autoritățile locale, spunând că dorește să se apeleze ”la soluții aplicabile” și explicând că medicii și autoritățile pot găsi împreună cea mai bună soluție în interesul populației.

Vezi si

Camion și remorcă în valoare de 60.000 de euro, confiscate de polițiști în urma interceptării unui transport ilegal de lemn

De asemenea, au fost confiscați și peste 23 m.c. gater buștean, în valoare de cca. …

One comment

  1. Buna ziua,
    Cand nu ai un consilier al ministrului macar un medic de familie, cand ai la indemana parghii de informare si ai norocul sa fii de profesie medic in onoranta functie de Ministru al Sanatatii si procedezi de aceasta maniera, in care sclavilor din sistemul sanitar reprezentati de asistenta medicala primara le fluturi o marire de 22 de procente de la ultima marire- model patentat de Causescu , sincer la ce reactie te astepti !?
    Cea mai detestata specializare medicala din Romania si cea mai ocolita activitate din partea viitorilor medici este de medicina primara, cand din cauza supra- birocratizarii uriase pe care decidentii din Ministerul Sanatatii in deplina coniventa cu cei de la Casa Nationala de Sanatate au distrus practic activitatea medicala de preventie din statul roman in beneficiul BiG Farma, cand ai lipsit de drepturi elementare – acordate cu multa larghete pentru functionarii din DSP-uri si Spitalele de Stat – zile libere platite pentru activitati suplimentare, sporuri de sambete, duminici, sarbatori legale, por de pericol, de COVID.. etc., concedii platite, iar pe langa zecile de raportari lunare solicitate impestestiv le mai ceri o banala distribuire de medicamente, care este reactia fireasca a medicilor de familie !?!