Thursday , July 25 2024

Luni ne coacem la 33-34°C. Marți și miercuri sunt anunțate furtuni

Județul Suceava și cea mai mare parte a țării se află luni, 1 iulie, sub cod galben de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare în care se arată că în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Conform site-urilor specializate, la Suceava temperatura va urca luni după-amiază până la valori de 33-34°C, iar la noapte acestea nu vor coborî sub 19-20°C.

De asemenea, meteorologii au emis pentru marți o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, cu ploi, grindină și vijelii, care vizează majoritatea județelor țării, inclusiv Suceava.

Astfel, conform ANM, în intervalul  2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10, în sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp. Conform meteorologilor, și miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării. (O.S.)

Vezi si

Dinos and Sea Monsters: expoziție de animale marine gigant și dinozauri animatronici, în parcarea Iulius Mall Suceava

O parte dintre misterele erei mezozoice pot fi descoperite în parcarea Iulius Mall, prin intermediul …