Friday , April 19 2024

Primăria Suceava vrea să înființeze 100 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Ce sunt și cum funcționează acestea

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a participat, vineri, la Cluj, la întâlnirea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), asociație în cadrul căreia primarul sucevean deține funcția de prim-vicepre­ședin­te.

La întâlnire au participat în calitate de invitați ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, secretarul de stat de la același minister Ovidiu Câmpan, precum și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tancsoz Barna. Au fost  discutate probleme legate de componentele PNRR gestionate de ministerul Mediului, cum ar fi: Componenta nr. 1-Managementul apei; Componenta nr. 2-Păduri și protecția biodiversității și Componenta nr. 3-Managementul deșeurilor.

Conform primarului Ion Lungu, la întâlnire s-a discutat și despre Ordinul de ministru privind casarea mașinilor mai vechi de 15 ani, în care s-a propus modificarea contribuției la finanțare – 80 % Agenția fondului de Mediu, respectiv 2.400 lei și autoritățile locale 20%, respectiv 6.000 lei, fără a fi obligate primăriile să achite în primă fază toată suma, cum este prevăzut în proiectul de ordin de ministru.

”Un lucru foarte important a fost vizitarea expoziției de ecoinsule digitalizate. Primăria suceveană va depune la finanțare prin PNRR un proiect pentru realizarea a 100 de insule ecologice supraterane, formate din 5 containere staționare și două centre de colectare prin aport voluntar (CAV)”, a anunțat primarul Ion Lungu.

Acesta a discutat cu ministrul Marcel Boloș  și despre aprobarea Codului Fondurilor Europene, despre sesiunea de toamnă pentru depunerea proiectelor de eficiență energetică privind reabilitarea clădirilor rezidențiale și publice. ”Un lucru pe care l-am ridicat și a necesitat multe discuții a fost legat de finanțarea realizării de parcări supraterane și subterane pe exercițiul financiar european pentru perioada 2021-2027. S-a concluzionat că pot fi promovate pe axa de Mobilitate urbană corelat cu Regenerarea urbană, 15 % din valoarea proiectelor pot fi folosite pentru parcări supraterane sau subterane”, a declarat primarul Sucevei.

”Au fost discuții foarte utile pentru finanțarea proiectelor pe fonduri europene (PNRR, POR, PODD). Am stabilit să stăm în contact, să ne întâlnim lunar cu reprezentanții acestor ministere, pentru realizarea ghidurilor solicitantului și clarificarea altor probleme care apar în implementarea proiectelor care se vor ivi la finanțare, în mod special pe fonduri europene”, a declarat la finalul întâlnirii primarul Ion Lungu.

Ce sunt, cum funcționează și cum vor arăta insulele ecologice digitalizate

Conform ecoteca.ro, aproape 14 000 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor trebuie puse în funcțiune în România până la 30 iunie 2026. Bugetul din Planul National pentru Redresare și Reziliență (PNRR) alocat acestor investiții este de 200,1 mil. euro. Beneficiarii eligibili vor fi Unitățile Administrativ-Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora) organizate la nivel de municipiu și oraș.

Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor:

  • Subterane (care necesită lucrări de construcții și montaj) sau supraterane (care nu necesită construcții și montaj)
  • protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat,
  • dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate,
  • modul GSM pentru transmisie date,
  • bază de date privind beneficiarii serviciului și
  • interfață de facturare pentru toate UAT-urile beneficiare.
  • Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate precum și persoanele care introduc deșeurile în containere.

Fiecare insulă ecologică trebuie să deservească minimum 200 de locuitori/apartamente.

Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice pentru înființarea și dotarea de insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere), pentru următoarele fluxuri de deșeuri colectate separat:

  • deșeuri de hârtie și carton,
  • deșeuri de plastic,
  • deșeuri metalice,
  • deșeuri de sticlă,
  • deșeuri biodegradabile,
  • deșeuri reziduale.

Operarea insulelor ecologice digitalizate va fi realizată de către serviciul specific de salubritate din cadru primăriei sau de către operatorul de salubritate desemnat la nivelul UAT la momentul finalizării proiectului de investiții.

Cum vor funcționa insulele ecologice digitalizate

Insulele digitalizate sunt de mai multe dimensiuni (de exemplu cu 3, 5 sau 8 „guri” de încărcare dispuse pe una sau mai multe laturi și cu una sau două uși laterale pentru golire).

Foto: ecoteca.ro

Dotările ecoinsulei vor contribui la păstrarea evidenței gestiunii deșeurilor și strângerea informațiilor necesare pentru predarea rapoartelor către autoritățile de mediu

  • Deschidere electro-mecanică a ușii frontale pentru golirea containerelor

  • Deschiderea este comandată cu ajutorul cardurilor cu cod QR, utilizate de catre operatorii de salubrizare responsabili cu golirea containerelor
  • Sistem de gestiune cu posibilitatea exportării datelor în fișiere de tip .xls (sau alt format interfațabil)
  • Display – format dintr-un cititor optic de coduri QR
  • Senzori de nivel, privind gradul de umplere al containerelor si avizarea operatorului cand este necesară golirea acestora
  • Sistem de protecție cu senzori, la nivelul gurilor de încărcare, pentru a bloca închiderile accidentale
  • Sistem automat de pulverizat enzime amplasat deasupra containerelor destinate deșeurilor menajere
  • Panou fotovoltaic la care sunt legate două baterii de acumulare
  • Racord interior pregătit pentru legarea la curent electric (220V)
  • Sistem de supraveghere cu camere video
  • Sistem de cântărire pentru fracțiile de deșeuri depuse
  • Imprimantă pentru eliberare bon cu cantitate depusă
  • Containere de 1100l fără capac pentru fiecare gură de încărcare.
Foto: ecoteca.ro

Vezi si

Numărul cazurilor de rujeolă din județul Suceava a crescut semnificativ și în aprilie. 54% din totalul de pacienți au necesitat internare

În primele patru luni ale anului 2024, în județul Suceava s-au înregistrat 319 cazuri, dintre …