Thursday , March 28 2024

Licee și școli mari din Suceava, fără directori și adjuncți

60 de unități de învățământ preuniversitar din județ nu au candidați, fie pentru că nu s-a înscris nimeni la concurs de la bun început, fie cei care concurau pentru posturile de conducere NU AU PROMOVAT proba scrisă. Printre unitățile de învățământ care nu au sau au rămas fără candidați pentru funcțiile vacante de director și director adjunct se numără și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, GPP ”1-2-3” Suceava, Şcoala Gimnazială Nr. 6 Suceava, Palatul Copiilor Suceava și Şcoala Postliceală Sanitară Suceava. De asemenea, Colegiul Național ”Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Şcoala Gimnazială nr. 4 Suceava nu au candidați pentru funcția de director prim.

La concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Suceava, pentru proba de interviu, au fost înregistrate 229 de opțiuni pentru funcțiile de director și director adjunct în 150 de școli, exprimate de către candidații admiși la proba scrisă. Potrivit Inspectoratului Şcolar Județean Suceava, 60 de unități de învățământ preuniversitar din județ nu au candidați, fie pentru că nu s-a înscris nimeni la concurs de la bun început, fie cei care concurau pentru posturile de conducere nu au promovat proba scrisă.

Printre unitățile de învățământ care nu au sau au rămas fără candidați pentru funcțiile vacante de director și director adjunct se numără și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul National de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, GPP ”1-2-3” Suceava, Şcoala Gimnazială Nr. 6 Suceava, Palatul Copiilor Suceava și Şcoala Postliceală Sanitară Suceava.

Celelalte unități școlare din județ pentru care nu a optat niciun candidat dintre cei 199 care vor participa la proba interviului sunt: Şcoala Gimnazială Nr. 3 Baia, Şcoala Gimnazială Baineț, Şcoala Gimnazială Bălcăuți, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești, Şcoala Gimnazială Bosanci, Şcoala Gimnazială Brodina, Şcoala Gimnazială Budeni, Şcoala Gimnazială ”Ion Barbir” Capu Câmpului, Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Gimnazială ”George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Gimnazială ”T. V. Ştefanelli” Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare” Cârlibaba, Şcoala Gimnazială Ciocănești, Şcoala Gimnazială ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii, Şcoala Gimnazială ”Hatmanul șendrea” Dolheștii Mari, Şcoala Gimnazială Drăgoiești, Grădinița Specială Fălticeni, Şcoala Gimnazială ”Ion Irimescu” Fălticeni, Şcoala Gimnazială ”Ion Muceleanu” Fântâna Mare, Şcoala Gimnazială Gulia, Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului, GPN ”Lumea Copilăriei” Gura Humorului, Şcoala Gimnazială ”I. G. Sbiera” Horodnic de Jos, Şcoala Gimnazială ”Iulian Vesper” Horodnic de Sus, Şcoala Gimnazială ”Liviu Suhar” Iacobeni, Liceul Tehnologic ”Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, GPP Marginea, Liceul Tehnologic ”Vasile Gherasim” Marginea, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Marginea, Şcoala Gimnazială Măriței, Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița, Şcoala Gimnazială Ostra, Şcoala Gimnazială Panaci, Şcoala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți, Şcoala Gimnazială Pârteștii de Sus, Şcoala Gimnazială Poieni Solca, Şcoala Gimnazială Pojorâta, Şcoala Gimnazială ”Ion Lovinescu” Rădășeni, Clubul Copiilor Rădăuți, Club Sportiv Scolar Rădăuți, GPP ”Micul Prinț” Rădăuți, Şcoala Gimnazială Rotunda, Şcoala Gimnazială Sadova, Şcoala Gimnazială ”Aurelian Stanciu” Salcea, Şcoala Gimnazială șerbăuți, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei, Şcoala Gimnazială ”Iorgu G. Toma” Vama, GPN ”Căsuța Poveștilor” Vatra Dornei, GPP ”Alba ca zăpada” Vatra Dornei, Şcoala Gimnazială ”Ioan Vico­veanu” Vicovu de Jos și Şcoala Gimnazială Voitinel.

De precizat că lista de mai sus nu cuprinde unitățile de învățământ care au candidați doar pentru una din cele două categorii de posturi vacante. Astfel, Colegiul Național ”Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Şcoala Gimnazială nr. 4 Suceava nu au candidați pentru funcția de director prim.

Lista opțiunilor candidaților pentru fiecare unitate școlară și pentru fiecare categorie de funcții este afișată la sediul și pe site-ul Inspectoratului Şcolar. Conform calendarului concursului, probele de interviu se vor desfășura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …