Saturday , April 20 2024

Ioan Balan cere ministrului Rafila să asigure numărul de doze de vaccin Hexacima necesar pentru județul Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat o interpelare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în care a cerut  măsuri de urgență pentru suplimentarea numărului de doze de vaccin Hexacima pentru județul Suceava , în condițiile în care medicii de familie suceveni au primit doar 25%-30% din necesarul de doze, raportat la numărul de copii care trebuie imunizați.

Ioan Balan a arătat că apreciază inițiativa ministrului Rafila  de a implementa măsuri cât mai consistente în direcția prevenirii îmbolnăvirilor, dar consideră că pentru realizarea acestui scop și pentru diminuarea suferinței pacienților, este important ca utilizarea descoperirilor științei medicale să ajungă la pacienți în timp util, fie că vorbim despre medicamente inovative, fie că vorbim despre imunizare cu ajutorul vaccinurilor.

“În acest sens, vă fac cunoscut faptul că, la nivelul județului Suceava, au fost distribuite recent un număr de numai 2.041 de doze de vaccin Hexacima, vaccin deosebit de util împotriva poliomielitei, difteriei, tetanosului, pertussisului, hepatitei B  etc. Numărul de doze este insuficient, în condițiile în care pe listele medicilor de familie din județ sunt înscriși peste 8.000 de copii care, fie nu au fost imunizați deloc, fie au fost imunizați parțial împotriva acestor boli grave”, a precizat deputatul liberal sucevean.

Considerând că această situație neplăcută își are originile în mandatul defectuos al fostului ministru al Sănătății, Ioan Balan susține că este imperios necesar să se găsească soluții urgente pentru a asigura copiilor imunizarea necesară.

În acest sens, liberalul sucevean a solicitat ministrului Sănătății informații referitoare la numărul de doze de vaccin Hexacima comandate de Ministerul Sănătății în anul 2021, pentru anul 2022, la nivel național și care este numărul optim care ar fi trebuit să fie comandat la nivel național și la nivelul județului Suceava.

De asemenea, Ioan  Balan a cerut  măsuri de urgență pentru suplimentarea numărului de doze la nivelul județului Suceava , în condițiile în care medicii de familie suceveni au primit doar 25%-30% din necesarul de doze, raportat la numărul de copii care trebuie imunizați. (C.A.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …