Friday , April 19 2024

Inspecții în toate unitățile de învățământ, timp de o săptămână

  ”Timp de o săptămână, vom derula inspecții tematice în toate școlile din județul Suceava, pentru a verifica în ce mod sunt pregătite pentru deschiderea noului an școlar. Vom verifica tot, de la autorizații sanitare, stocuri de măști și dezinfectanți, până la stadiul lucrărilor de reabilitare sau construcții. Inclusiv situația tabletelor școlare o vom analiza în fiecare școală, să vedem dacă sunt dispozitive deteriorate sau lipsă, pentru a ști clar în ce condiții va începe anul școlar în fiecare unitate de învățământ”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci, șeful IŞJ Suceava  

Grigore Bocanci ISJ Suceava Obiectiv
Inspectorul școlar ­ge­neral Grigore Bocanci

Ultima lună de vacanță a elevilor se scurge repede, iar începerea noului an școlar se apropie pe zi ce trece. Până la stabilirea condițiilor în care se vor desfășura cursurile, din toamnă, în contextul epidemiologic actual, de către autoritățile centrale, pe plan local se iau măsuri pentru deschiderea anului școlar cu prezență fizică. Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava va demara inspecțiile tematice săptămâna viitoare, iar fiecare inspector zonal va verifica în unitățile de învățământ din subordine toate aspectele ce țin de desfășurarea activității didactice, astfel încât acolo unde va fi nevoie să se poată interveni în timp util pentru a remedia problemele.

”Timp de o săptămână, vom derula inspecții tematice în toate școlile din județul Suceava, pentru a verifica în ce mod sunt pregătite pentru deschiderea noului an școlar. Vom verifica tot, de la autorizații sanitare, stocuri de măști și dezinfectanți, până la stadiul lucrărilor de reabilitare sau construcții. Inclusiv situația tabletelor școlare o vom analiza în fiecare școală, să vedem dacă sunt dispozitive deteriorate sau lipsă, pentru a ști clar în ce condiții va începe anul școlar în fiecare unitate de învățământ”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci, șeful IŞJ Suceava.

În ceea ce privește măsurile sanitare ce vor fi aplicate în noul an școlar, cu scopul de a preveni sau combate infectarea cu COVID în rândul profesorilor și elevilor, acestea vor fi cunoscute în perioada următoare. Momentan, cert este că anul școlar 2021-2022 începe pe 1 septembrie pentru cadrele didactice și pe 13 septembrie pentru elevi, urmând a se încheia pe 11 iunie 2022, cu o durată de 34 de săptămâni. Anul școlar, ce va începe peste 3 săptămâni, are două semestre și trei vacanțe, din care două pentru toți elevii, plus o vacanță pentru elevii din ciclul primar și copiii de la grădiniță, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă. Amintim că în semestrul II al anului școlar trecut, când au fost reluate cursurile cu prezență fizică în unitățile de învățământ, școlile nu au fost focare de infecție, procentele de infectare în rândul angajaților din sistem și al elevilor fiind sub 1%, conform datelor publicate la acea vreme de IŞJ Suceava. (Oana NUȚU)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …

One comment

  1. În Olt când faceți? Mai ales la ISJ!!!