Thursday , April 18 2024

Încă un pas pentru operaționalizarea transportului metropolitan din jurul Sucevei

18 autobuze electrice și 32 de microbuze electrice vor fi achiziționate pentru municipiul Suceava, orașul Salcea, dar și pentru comunele Adâncata, Bosanci, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți și Șcheia. Este vorba de alte autobuze electrice mari pe lângă cele 25 aduse din China cu doi ani în urmă și cele 15 care trebuie să sosească din Polonia până la finele acestui an și care vor deservi doar Municipiul Suceava. Proiectul de achiziție a altor 40 de mijloace de transport public de călători pentru zona metropolitană ar urma să fie finanțat cu fonduri europene accesate din Planul Național de Redresare și Reziliență. Per total însă, transportul public în zona metropolitană Suceava ar urma să fie asigurat de 75 de autobuze electrice, celelalte 25 vor fi achiziționate printr-un alt proiect european finanțat prin Programul Operațional Regional.


Pentru aceasta, într-o primă etapă Consiliul Local Suceava urmează să aprobe alocarea unei sume de 30.000 de lei în vederea operaționalizării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Metropolitan Suceava. Iar un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus dezbaterii în vederea aprobării la ședința de joi, 29 septembrie.

Odată aprobat proiectul de hotărâre, ADI Transport Metropolitan Suceava ar putea să preia de la începutul anului viitor traseele județene de transport public în localitățile limitrofe municipiului Suceava. Potrivit raportului semnat de primarul Ion Lungu la proiectul de hotărâre inițiat în acest sens, programul de transport public județean de persoane este valabil până la data de 31 decembrie 2022, iar durata următorului program este de 6 ani, termen care se suprapune cu calendarul activităților desfășurate de Asociația de Dezvoltare lntercomunitară Transport Metropolitan Suceava. pe cale de consecință, apare necesitatea preluării de către asociație a traseelor aferente celor 8 localități membre componente: Oraș Salcea, Comuna Adâncata, Comuna Bosanci, Comuna lpotești, Comuna Mitocu Dragomirnei, Comuna Moara, Comuna Pătrăuți și Comuna Șcheia.

„Pentru această preluare este necesară operaționalizarea ADI Transport Metropolitan Suceava prin autorizarea la ANRSC ca Autoritate de autorizare, angajarea de personal corespunzător la Compartimentul Autoritate de autorizare și monitorizare”, se arată în sursa citată. Proiectul de transport metropolitan în Suceava ce urmează să fie finanțat prin PNRR a fost depus de Primăria Suceava în luna mai. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …