Thursday , March 28 2024

În 98 de ani de existență, Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a școlit 12.000 de elevi militari

Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a împlinit 98 de ani de existență, pe care i-a aniversat vineri, 25 noiembrie. În 1924, prin Înalt Decret Regal nr. 3889, semnat de Regele Ferdinand, lua naștere instituția care este martoră a peste 12.000 de de elevi militari.

”Astăzi, timpul se oprește pentru o clipă în loc, pentru a ne aminti că, în urmă cu 98 de ani, în Cernăuții Bucovinei lua ființă Liceul Militar <Ștefan cel Mare>. Între aceste minunate ziduri, se aud și acum pașii în cadență a celor peste 12.000 de absolvenți, toți cu vise și destine mărețe. Aici a rămas martor, al miilor de chipuri zâmbitoare, al anilor adolescenței și al celor mai frumoase povești scrise, o piatră de temelie pentru ceea ce înseamnă o onorabilă carieră militară.

Aducem, cu acest prilej, un omagiu tuturor mușatinilor care s-au dovedit a fi militari de nădejde ai Armatei României, dar și tuturor absolvenților care servesc patria ca medici, ingineri, profesori sau economiști, fiecare contribuind în felul său la ceea ce astăzi reprezintă Colegiul Național Militar <Ștefan cel Mare>.

La mulți ani tuturor celor care fac parte din marea familie ștefănistă”, au transmis reprezentanții colegiului în zi aniversară.

Sute de felicitări, filmulețe și mesaje aniversare au fost transmise unității de învățământ militar, absolvenților, elevilor, dar și profesorilor care contribuie an de an la îmbogățirea palmaresului de premii și reușite școlare.

”Odată cu apropierea sfârșitului lunii noiembrie, vine o zi în care ne aducem aminte cu toții că am terminat ,,la Ștefan”, indiferent de anul absolvirii. Și ni se face dor de bătaia tocului de lemn al bocancilor pe pavele, de tabloul platoului interior văzut din aulă și de serile petrecute pe scări la teatru. Ni se face dor. Dragii mei colegi ștefăniști de acum și de oricând, vă urez din tot sufletul un călduros ,,La mulți ani!”și o împlinire sufletească deplină la rememorarea perioadei liceale. Data de 25 noiembrie reprezintă pentru mine și pentru noi toți, absolvenții, un reper statornic al adolescenței și al inocentei dorințe de a părea mari”, este unul din mesajele transmise de foștii elevi ai colegiului miliat din Câmpulung.

În această perioadă, unitatea de învățământ a organizat mai multe activități pentru a sărbători cei 98 de ani de existență, printre care o foto-expoziție cu tema ”România-NATO” și un concurs de proiecte de amenajare a spațiului verde din perimetrul colegiului, provocare lansată pentru elevii colegiului. (O. N.)

 

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …