Thursday , July 18 2024

Grădinițele care mai au locuri libere organizează în această perioadă etapa a II-a de înscrieri

Prima etapă de înscrieri în învățământul preșcolar s-a încheiat pe 14 iunie, iar de luni, 17 iunie, grădinițele care mai au locuri libere primesc cereri de la părinții care încă nu și-au înscris copiii. Etapa a II-a de înscrieri se va încheia pe 5 iulie, însă colectarea cererilor are termen data de 21 iunie.

Potrivit calendarului, în această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.

În perioada 24 – 26 iunie se realizează procesarea cererilor din faza I – prima opțiune, între 27 iunie – 1 iulie se vor procesa cererile din faza a II-a – a doua opțiune, iar în zilele de 2 – 4 iulie cererile din faza a III-a – a treia opțiune. În data de 5 iulie se afișează lista cu copiii înscriși după a II-a etapă și locurile rămase libere.

Pe 19-29 august are loc etapa de ajustări în care se înscriu copiii care nu au primit un loc în primele două etape sau nu au fost înscriși. În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de IșJ și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani; copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE; copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar. Pe 30 august se afișează listele cu copiii înscriși în etapa a II-a și locurile rămase libere. (O. N.)

 

Vezi si

Gospodărie din Ipotești, distrusă de un incendiu pornit de la un aragaz nesupravegheat

Joi, în jurul orei 12.30, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit …