Wednesday , April 24 2024

Gheorghe Flutur: ”În sfârșit a venit și rândul comunei Șcheia să treacă la implementarea marelui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare”

”În sfârșit a venit și rândul comunei Șcheia să treacă la implementarea marelui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava finanțat prin POIM”, a spus președintele CJ Suceava.
Conform acestuia se va construi o rețea de distribuție apă potabilă cu o lungime de 19.090 m, din care 792 m pe strada Ion Irimescu, din municipiul Suceava, iar 18.298 m în localitatea Sfântu Ilie. Vor fi montați 161 de hidranți subterani și vor exista 983 de branșamente cu o lungime medie de 8 m/branșament. S-au prevăzut 124 cămine și 3 subtraversări pârâu.
Rețeaua de canalizare va avea o lungime totală de 16.453 m, cu 843 racorduri, 505 cămine de vizitare și intersecție, de rupere de pantă și de decantare și 2 subtraversări pârâu. De asemenea, se vor construi 8 stații de pompare a apelor menajere care pompează apele uzate în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea apelor este gravitațională, stații echipate cu 1+1 pompe (1A+1R), dar și 8 conducte de refulare și o subtraversare pârâu cu conductă de refulare. Valoarea totală a lucrărilor prevăzute în proiect este de 32.699.094 lei.
”Urmează lucrări de mare amploare în domeniul apă-canal și în localitatea Șcheia, dar și în alte localități din județ, precum Marginea, Sucevița, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Mitocu Dragomirnei sau Rădăuți”, a mai declarat Gheorghe Flutur. (O.S.).

Vezi si

276 de elevi de liceu din toate județele țării, așteptați miercuri la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, găzduită de Suceava

Suceava găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, organizată de Inspectoratul …

One comment

  1. Acusi, acusi iti vine randul si tie fluturas, poate a si cantat omul tau la DNA, si restul este o pisa ieftina !!!!