Friday , March 29 2024

TIR răsturnat într-un pârâu la Valea Putnei. Intervenție contracronometru a pompierilor pentru salvarea șoferului rămas încarcerat (FOTO, VIDEO)

Accidentul a avut loc ieri dimineață, iar șoferul a rămas blocat în cabină, cu picioarele prinse sub bord. “Apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic. Datorita intervenției sustinuțe a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului”, informat ISU Suceava. Soferul a ajuns la UPU Suceava cu traumatism cranio cerebral, dar și cu mai multe fracturi costale. Medicii care i-au evaluat starea de sănătate spun că pacientul este în afara unui pericol major.

Luni dimineață, în jurul orei 08.00, un TIR  a ieșit în afara părții carosabile, pe DN17, pe raza localitatii Valea Putnei, comuna Pojorâta, și s-a răsturnat într-un pârâu, iar șoferul a ramas încarcerat.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu doua autospeciale pentru descarcerare, cu sprijinul a doua ambulante SAJ.

Conducătorul auto a fost extras din camion și, constient si cooperant, a fost predat echipajelor SAJ, pentru a-i acorda primul ajutor medical.

”Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse intre fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfasurat contracronometru.  Autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în ;oc hipotermic. Datorita interventiei sustinute a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasa la timp si predata cadrelor medicale aflate la fata locului”, a declarat maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Şoferul de TIR a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean cu traumatism cranio cerebral, dar și cu mai multe fracturi costale. Medicii care i-au evaluat starea de sănătate au menționat că pacientul este în afara unui pericol major, fiind stabil hemodinamic. Bărbatul a fost internat în secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean. ”În urma accidentului de la Valea Putnei, la UPU a ajuns un pacient politraumatizat cu traumatism cranio cerebral minor, traumatism toracic cu fracturi costale, contuzii pulmonare și pneumotorax, contuzie abdominală și contuzii la nivelul membrelor. Pacientul era stabil hemodinamic și a rămas internat pe secția de Chirurgie Toracică”, a explicat medicul Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava. (O.S.)

FOTO, VIDEO: ISU Suceava

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …

One comment