Thursday , April 25 2024

Doi tineri au murit după ce au intrat cu mașina într-un camion, la Ilișești (FOTO, VIDEO)

Ieri dimineață, pe DN 17, la Ilișești, un auto­turism Ford înmatriculat în Danemarca a pătruns pe contrasens, acroșând un Audi și intrând apoi în plin într-o basculantă. Șoferul Fordului, un tânăr de 25 de ani din Boroaia, și o tânără de 24 de ani din Trușești – Botoșani au murit pe loc. Polițiștii cred că, din cauza oboselii, șoferul de 25 de ani a adormit la volan.

Marți, în jurul orei 06.00,L. Andrei, de 25 ani din comuna Boroaia, se deplasa cu un autoturism marca Ford înmatriculat în  Danemarca, pe DN17, având direcția de deplasare Păltinoasa – Ilișești,și din motive rămase necunoscute (probabil pe fondul oboselii a adormit la volan), a părăsit sensul de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală ușoară cu un autoturism Audi condus regulamentar de către B. Florin, de 20 ani, din  Adâncata, și ulterior în coliziune frontală cu autoutilitara marca Iveco condusă, de asemenea, regulamentar, de către A. Iulian, de 30 ani, din  Dumbraveni.

În urma impactului, pasagerul dreapta față al autoturismului marca Ford,  T. Cătălina, de 24 ani, din comuna Trușești, județul Botoșani, a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, iar conducătorul auto a suferit răni grave, pentru care a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical care a aplicat manevre de resuscitare, însă la ora 07.07 a fost constatat, decesul.

Ceilalți doi șoferi au fost testați cu aparatele etilotest rezultatele fiind negative.

Celelalte persoane implicate în accident (șoferul TIR-ului și alte două persoane aflate în celălalt autoturism) nu au fost rănite.

Foto, video: ISU Suceava

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …