Sâmbătă, în cea de-a doua zi a Zilelor Sucevei, pe esplanada Casei de Cultură, sucevenii au avut parte de un concert de zile mari ANDRA.
Artista a urcat pe scena din centrul orașului Suceava și a cântat o bună parte dinte hiturile sale, atât dintre cele vechi, cât și piese lansate mai recent.
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a oferit cântăreței o Diplomă de Excelență și un coș frumos cu flori «în semn de apreciere pentru performanța muzicală și remarcabila carieră construită “PAS CU PAS”», în timp ce artista a fost ovaționată de publicul prezent .
Sucevenii au cântat alături de Andra, iar la final artista a mulțumit publicului pentru atmosfera de poveste creată în timpul concertului.
Ion Lungu a mulțumit tuturor celor care au participat la aceste veniment și a declarat că, conform estimărilor, la concertul ANDRA au asistat peste 12.000 de persoane.
Duminică seara, în ultima zi a manifestărilor organizate de Zilele Sucevei, pe esplanada din fața Casei de Cultură, de la ora 19.00, vor susține concerte THE MOTANS și INNA, iar în jurul orei 21.30 este anunțat un spectaculos foc de artificii. (O.S.)
I-auzi… Au ramas diplome dupe petrecerile de la Balada. Asa-i?
Da bine la electorat sa tot recunosti pe unii care au merite si realizari. Asa te identifici cu ei si crede simpletonu’ ca si tu ai facut una -alta…