Thursday , April 25 2024

Foresta s-a întors cu un singur punct de la Rădăuți

Echipa antrenată de Ivan Gvozdenovic a remizat sâmbătă, pe stadionul Municipal, în compania gazdelor de la CSM Bucovina, scor 1-1, în derbyul etapei a XII-a a Ligii a III-a. “Galben-verzii” au condus prin golul marcat de Martin (’10), rădăuțenii egalând prin Florescu (’90+3)

Foresta s-a întors cu un singur punct de la Rădăuți, după ce a remizat sâmbătă, pe stadionul Municipal, în fața gazdelor de la CSM Bucovina, scor 1-1, în derbyul etapei a XII-a din cadrul seriei întâi a Ligii a III-a.

Pe un teren noroios, care nu a permis prea multe artificii tehnice, trupa lui Ivan Gvozdenovic a deschis scorul în minutul 10, când Martin a înscris cu capul dintr-o centrare din partea stângă a lui Zouaoui.

„Galben-verzii” își puteau dubla avantajul până la pauză, dar mingea trimisă cu capul de același Martin a șters bara, iar mai apoi Puianu a reținut la execuția lui Sumanariu.

De partea cealaltă, gruparea rădăuțeană a beneficiat de numeroase faze fixe la poarta oaspeților, dar Gal și compania nu s-au complicat și au îndepărtat pericolul.

Foresta s-a crezut cu toate cele trei puncte în buzunar încă din minutul 60, când Vișinar a primit al doilea cartonaș galben.

„Galben-verzii” nu au profitat însă de omul în plus de pe teren, s-au mulțumit cu avantajul minim de pe tabelă și au fost egalați în minutul 90+3, când Ionesi i-a așezat o minge lui Florescu, iar fundașul rădăuțenilor a înscris cu un șut bine plasat de la 17 metri pentru scorul final de 1-1.

Un egal cât o victorie pentru Bucovina Rădăuți, care a declanșat hora bucuriei după ce și-a consolidat fotoliul de lider al clasamentului în seria întâi a Ligii a III-a.

Bucovina Rădăuți: Puianu – Antonesei, Vișinar, Florescu, Coajă, Vitu, Bejenar, E. Ciobanu, Plămadă, Stoian, R. Ciobanu. Au mai intrat: Străjeriu, C. Coroamă, Ionesi și Vatamaniuc.

Foresta: Gal – Fărcășan, Celeadnic, Mateciuc, Drugă, Sumanariu, Terzic, Cerlincă, Filip, Zouaoui, Martin. Au mai intrat: Cimbru, Marin și Stănescu.

Rezultatele etapei a XII-a:

Dante Botoșani – Bradu Borca 2-0

Hușana Huși – Sporting Vaslui 0-1

Şomuz Fălticeni – CSM Pașcani 2-1

Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava 1-1

Ceahlăul – Ştiința Miroslava 1-0.

La finalul sezonului, primele două clasate se califica în semifinalele play-off-ului de promovare, în timp ce ultimele două vor retrograda în ligile județene. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Cristian PLOŞCEAC)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …