Wednesday , April 24 2024

Flutur: În această vară au fost modernizați 40 de km din DN 17

Președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că a fost finalizată modernizarea ultimului tronson de drum de pe DN 17, de la Podu Coșnei, intrarea în comuna Poiana Stampei, până la baza muntelui, unde se urcă spre pasul Tihuța. Au început lucrările pe DN 29A, Adâncata – Zvoriștea. “Pe agenda ședinței de Guvern de săptămâna aceasta va fi inclus și memorandumul care prevede finanțarea modernizării drumului Rădăuți – Vicovu de Sus, până la frontieră”, a mai anunțat Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că vineri, 7 octombrie 2022, a  fost  finalizată modernizarea ultimului tronson de drum de pe DN 17, de la Podu Coșnei, intrarea în comuna Poiana Stampei, până la baza muntelui, unde se urcă spre pasul Tihuța.
”În această vară CNAIR a modernizat circa 40 km din DN 17, mai exact de la Suceava la Ilișești, din pasul Mestecăniș la intrarea în Vatra Dornei și de la Podu Coșnei la urcarea în pasul Tihuța, așa încât DN 17 arată ca un adevărat drum turistic și comercial. Cu acesta ocazie mulțumesc CNAIR. De câteva zile a început și modernizarea drumului DN 29A Adâncata – Zvoriștea. Se lucrează la înlocuirea unor dale de beton, turnarea unui strat de binder pentru nivelare și apoi, peste stratul de beton, un strat de asfalt între 4 și 6 cm grosime. Modernizarea acestui tronson de drum era așteptată de mult și salutăm începerea lucrărilor”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta a mai anunțat că luni va începe construirea unui al doilea sens giratoriu la Marginea, la intersecția drumurilor spre Rădăuți și Horodnic de Sus și urmează  turnarea unui covor asfaltic în această zonă.
Săptămâna aceasta va fi inclus pe agenda Ședinței de Guvern memorandumul care prevede finanțarea modernizării drumului Rădăuți – Vicovu de Sus, până la frontieră, cu amenajarea unor sensuri giratorii, a unor intersecții semaforizate și a 5 treceri de cale ferată. În acest fel pregătim deschiderea punctului de trecere a frontierei prin Vicovu de Sus – Crasna și facilităm circulația spre și dinspre Ucraina”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Suceava. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …