Sunday , April 28 2024

Flutur: În această toamnă se scoate la licitație tronsonul Pașcani – Suceava – Siret din Autostrada A7

CNAIR a trimis joi dosarul complet pentru obținerea avizului de mediu pentru Autostrada A7, segmentul Pașcani – Suceava – Siret

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că, joi, 27 iulie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Agenția Națională pentru Protecția Mediului dosarul complet necesar obținerii Avizului de Mediu pentru Autostrada A7, segmentul Pașcani – Suceava – Siret.

”Urmărim săptămânal stadiul realizării Autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret. Din fericire s-a ajuns la ultima etapă, cea de obținerea a Avizului de mediu, pentru care CNAIR a trimis, joi,  dosarul complet. Urmează o dezbatere publică și ținem aproape, astfel încât în această toamnă se va scoate la licitație proiectul tehnic și executarea pentru tronsonul Pașcani – Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta a reamintit că CJ Suceava a fost implicat alături de CNAIR și firma de proiectare în toate etapele de până acum, inclusiv pentru stabilirea traseelor, a gropilor de împrumut pentru pământul necesar construcției autostrăzii, listele cu proprietarii de teren, precum și la cea mai grea lucrare, cea de foraj la diferite adâncimi pe traseul autostrăzii.
”Sunt bucuros că s-a depășit această etapă și din discuţiile cu CNAIR și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pot spune că sunt șanse ca până la sfârșitul anului să fie licitat mult-așteptatul tronson Pașcani – Suceava”, a spus președintele CJ Suceava.
Conform acestuia, tronsonul Suceava – Siret este mai în urmă, cam la 85% stadiul de proiectare, și a cerut CNAIR și firmei care face documentația să grăbească lucrările, acest tronson fiind extrem de important, ținând cont de traficul aglomerat dinspre și înspre Ucraina.
”Menționez ca am mai cerut CNAIR și Ministerului Transporturilor si Infrastructurii consolidarea porțiunilor din drumul național care ajunge la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret și la PTF Vicovu de Sus. La Vicovu de Sus deja se lucrează și așteptăm ca același lucru să se întâmple și pe DN 2 între Siret – Suceava”, a mai precizat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …