Thursday , April 25 2024

Flutur cere finanțare europeană pentru ”Drumul lui Ștefan cel Mare”. Întâlnire la CJ Suceava cu beneficiarii proiectelor din Programul “România atractivă”

În cadrul Programului ”România atractivă”, județul Suceava are depuse proiecte turistice şi culturale în valoare de 16,5 milioane de euro,  a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

”Județul Suceava are multe proiecte aprobate de Ministerul Fondurilor Europene. Sunt în jur de 17. Consiliul Județean Suceava are un parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Vă reamintesc că a fost aprobată consolidarea și investiții destul de importante la mai multe mănăstiri și biserici. La mănăstiri mă refer la Mănăstirea Arbore, Humor, Râșca, Slatina, recent, Mănăstirea Teodoreni, Solca – sunt câteva din ctitoriile din județul Suceava care beneficiază de banii europeni. De asemenea, vorbim de bisericile de lemn de la Horodnic de Sus, de la Mănăstireni, Budești, de la Rădășeni, Botoșana, Colacu, Fundul Moldovei, dar și alte tipuri de proiecte. De exemplu Arhitectura Tradițională, în care sunt incluse satele tradiționale Ciocănești, Brodina, Straja. Aici, opt clădiri gospodării tradiționale vor fi refăcute pe bani europeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Acesta a reamintit și de proiectele în care sunt incluse zonele cu gastronomie tradițională, ”Gastronomie din Ținutul Bucovinei”, în zona Câmpulung Moldovenesc și Gastronomie specifică huțulilor”, de la Moldova-Sulița și Fundu Moldovei, proiecte cuprinse de asemenea în  programul România atractivă.

”Județul Suceava are proiecte în valoare de 16,5 milioane de euro. Ne gândim în continuare, pregătim alte proiecte, am cerut Ministerului să găsească soluții pentru proiectul ”Drumul lui Ștefan cel Mare”, să fie finanțat pe bani europeni. La întâlnirea de la Suceava au fost prezenți beneficiari și din alte județe – din Botoșani, Iași, Vaslui și Neamț. De asemenea, la Ministerul Agriculturii am solicitat pe noul plan național strategic să fie eligibile și biserici din mediul rural. Multe dintre ele sunt într-o stare avansată de degradare și au nevoie de consolidare, de fortificare și pot fi create posibilități pe fonduri europene. Județul Suceava, un județ cu multe biserici și mănăstiri, devine atractiv și prin aceste investiții pe care le facem în perioada care urmează”, a mai anunțat  Gheorghe Flutur.

Reamintim că în septembrie 2020, președintele Consiliului Județean,  a anunțat un parteneriat cu Ministerul Culturii și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru proiectul „Drumul lui Ștefan cel Mare”,  parte din „Programul Ștefanian” al CJ Suceava.

”Drumul lui Ștefan cel Mare” este un traseu turistic care include ctitorii din perioada marelui voievod, atât din România cât și din Republica Moldova și Ucraina. Este vorba despre 34 de mănăstiri și biserici domnești și boierești, 13 cetăți și șase curți domnești.

”Ruta este o bună oportunitate de conștientizare și de promovare a unei părți importante din inestimabila moștenire pe care ne-a lăsat-o Marele Voievod. Prin acest proiect se dorește, pe de o parte, atragerea de fonduri pentru reabilitarea acestor obiective, cât și pentru promovarea și organizarea traseului, respectiv amenajarea de parcări, indicatoare, marcaje, asigurarea utilităților pe traseele care duc la obiectivele menționate”, a explicat atunci Gheorghe Flutur.

Ulterior, în august 2021, CJ Suceava a înregistrat la OSIM marca „Drumul lui Ștefan cel Mare”. Gheorghe Flutur a precizat atunci că noul drum turistic va pleca de la Putna către cele 41 de ctitorii ale marelui ștefaniene. „Șase ctitorii sunt în străinătate, iar celelalte sunt în țară, din care șapte sunt în Transilvania. Și vom încuraja tinerii și turiștii să facă pelerinaj pe traseul Drumul lui Ștefan cel Mare”. (O.S.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …