Thursday , April 25 2024

Flutur anunță traseul final al Autostrăzii A7 pe teritoriul județului Suceava

Conform președintelui CJ Suceava, segmentul din A7 care va străbate județul nostru va trece trece prin apropierea localităților Dolhasca și Liteni, apoi printre Suceava și Salcea, cu un nod de descărcare către Aeroportul Ştefan cel Mare și municipiul Suceava. Autostrada va continua apoi ocolind municipiul Suceava la Nord-Est și Nord, cu un nod la intersecția cu DN 29A, pentru direcția Dorohoi, după care va trece prin zona cartierului Ițcani, continuând pe raza comunelor Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Dărmănești, apoi prin zona orașului Milișăuți, în paralel cu DN 2, după care va avea traseul pe raza localităților Grănicești, Şerbăuți, Calafindești, Mușenița și Siret. „Această autostradă rezolvă și problema centurii Sucevei prin partea de Est și Nord-Est și va trece și prin apropierea zonelor cu populație mare, fiind destul de aproape de Suceava, Rădăuți sau Siret. Vreau să salut promptitudinea și viteza cu care firmele de proiectare s-au mișcat în această perioadă pentru a stabili acest traseu”, a declarat, joi,  Gheorghe Flutur. CNAIR, al cărei director a participat ieri la o întâlnire cu președintele Consiliului Județean și primarii suceveni din localitățile de pe traseul pe care ar urma să treacă autostrada, are însă în continuare informări oficiale pe site privind pregătirea unor tronsoane de drum expres de la Siret la Suceava și mai departe la Pașcani de unde, de fapt, ar începe A7. O posibilă veste bună: în sfârșit Drumul Nordului (re)devine Autostrada Nordului – cel puțin în informările oficiale ale CNAIR

În cadrul unei întâlniri care a avut loc joi, 13 mai, la Teatrul Municipal “Matei Vișniec”, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a fost stabilit traseul final al – ceea ce apare într-o informare transmisă presei sucevene – Autostrăzii A7 pe teritoriul județului Suceava. Acesta trece prin apropierea localităților Dolhasca și Liteni, apoi printre Suceava și Salcea, cu un nod de descărcare către Aeroportul Ştefan cel Mare și municipiul Suceava. Aceasta nu este însă nicio noutate pentru că acesta era traseul final anunțat cu circa două săptămâni în urmă pentru tronsonul de al Pașcani la Suceava. Noutatea este că autostrada va continua apoi ocolind municipiul Suceava la Nord-Est și Nord, cu un nod la intersecția cu DN 29A, pentru direcția Dorohoi, după care va trece prin zona cartierului Ițcani, continuând pe raza comunelor Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Dărmănești, apoi prin zona orașului Milișăuți, în paralel cu DN 2, după care va avea traseul pe raza localităților Grănicești, Şerbăuți, Calafindești, Mușenița și Siret.

„Această autostradă rezolvă și problema centurii Sucevei prin partea de Est și Nord-Est și va trece și prin apropierea zonelor cu populație mare, fiind destul de aproape de Suceava, Rădăuți sau Siret. Vreau să salut promptitudinea și viteza cu care firmele de proiectare s-au mișcat în această perioadă pentru a stabili acest traseu. De asemenea, CNAIR a transmis hotărârea înființării pe A7 a două puncte de consultanță la Suceava și Focșani, unde autoritățile locale vor acorda tot sprijinul pentru finalizarea formalităților necesare”, a declarat Gheorghe Flutur.

De fapt, aici este noutatea și anume că a fost stabilită și varianta de traseu de la Suceava la Siret, rămânând a fi cea mai lungă și anume de 59 km, față de cea mai scurtă care era de 46 km lungime și al cărui traseu urmărea, în cea mai mare parte, albia râului Siret.

Traseul final a fost prezentat în cadrul respectivei întâlniri organizată la inițiativa lui Gheorghe Flutur, în prezența directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniță.

De altfel, potrivit unui comunicat de presă, la această întrevedere Mariana Ioniță a venit împreună cu o echipă de specialiști din cadrul acestei instituții și cu reprezentanții firmelor care realizează proiectul pentru tronsonul din județul Suceava al acestei autostrăzi.

„La ședință au mai fost prezenți 18 primari din localitățile aflate pe traseul pe care îl parcurge autostrada A7 în județul Suceava, precum și reprezentanții instituțiilor naționale și regionale cu responsabilități în realizarea acestei investiții”, se arată în respectiva informare.

„Îmbucurător este faptul că CNAIR își propune ca în a doua parte a anului viitor să fie finalizate proiectele, pentru ca imediat să scoată la licitație execuția lucrărilor”, a declarat Gheorghe Flutur după finalizarea ședinței.

El a dat asigurări că în cel mai scurt timp, Consiliul Județean Suceava va emite certificatului de urbanism necesar pentru această investiție. De asemenea, potrivit acelui comunicat de presă, Gheorghe Flutur a spus că “va parcurge la pas traseul autostrăzii”, împreună cu primarii și cu responsabilii în domeniul urbanismului din CJ Suceava și din localitățile străbătute de autostradă pentru a vedea cel mai bine la fața locului traseul.

CNAIR are în continuare informări oficiale pe site privind pregătirea unor tronsoane de drum expres de la Siret la Suceava și mai departe la Pașcani de unde, de fapt, ar începe A7

 În continuare, ne propunem să ridicăm câteva aspecte în discuție. Astfel, în informarea transmisă de CJ Suceava cu privire la discuția de la Teatrul Matei Vișniec apare și strecurată fraza cum că „autostrada A7 va avea traseul București – Ploiești – Buzău – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret”. Vrem să învederăm pe această cale publicului că nici la această oră în informările oficiale ale CNASI (iar Mariana Ioniță a fost de față) nu apare ca fiind între Pașcani și Suceava și nici între Suceava și Siret vreo autostradă. Referirile care se găsesc pe site-ul CNAIR de mai multă vreme sunt doar despre „drum expres” (categorie, rang și indicativ), însă nimic despre autostrada A7. Nu e mai puțin adevărat că speranța moare ultima, dar având în vedere că posibilitatea ca să fie finanțată cu fonduri europene o autostradă în loc de un drum expres era prin PNRR, șansele în această privință au rămas modeste, dacă nu chiar minuscule. Poate că aceasta este și explicația pentru care în continuare CNAIR face referire la tronsoane de drum expres de la Pașcani la Suceava și de la Suceava la Siret, ambele fiind în pregătire, faza S.F și P.T.. Se impune o corectură și cu privire la „traseul București – Ploiești” care există de mulți ani, dar care nu face parte din autostrada A7, aceasta din urmă începând de la Ploiești.

În acea  informare a CJ Suceava cu privire la porțiunea de autostradă A7 „Ploiești – Buzău – Bacău – Pașcani” s-a pierdut unul dintre cele patru tronsoane și anume cel de la Bacău la Focșani. Cu mai multă vreme în urmă, anterior PNRR, și aceste tronsoane urmau să fie proiectate ca drum expres. Acum însă, într-adevăr, în informările recente ale CNAIR figurează ca fiind autostrăzi în pregătire cu diferite stadii ale derulării contractelor.

O posibilă veste bună: în sfârșit Drumul Nordului (re)devine Autostrada Nordului. Cel puțin în informările oficiale ale CNAIR

Nu este mai puțin adevărat că, între timp, – iar asta ar putea fi o veste bună cu toate că sunt încă niște discuții – ceea ce era menționat în Master Planul pentru Transporturi doar ca drum rapid (TransRegio) „Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava” și cu posibilitatea ca doar de la Baia Mare la Dej să fie drum expres, acum apare în evidențele CNAIR ca „autostradă în pregătire”. Pentru porțiunea de la Baia Mare la Bistrița (sau cel puțin până la Dej) nu ar fi o mare surpriză – având în vedere că normativele din țara noastră pentru drumuri expres sunt din cele mai „pretențioase” în ideea ca să fie cât mai simplu de ridicat la categorie de autostradă, în anii următori – dar aici este însă cea mai mare problemă deoarece contestația depusă a întârziat demararea serviciilor de întocmire a studiilor de teren și a celui de fezabilitate.

În ceea ce privește tronsoanele de drum de mare viteză de la Bistrița la Suceava, via Vatra Dornei mai rămân câteva semne de întrebare cu privire la proiectarea unei autostrăzi. Asta mai ales că în caietele de sarcini pentru loturile respective nu era menționat termenul de „autostradă” și nici măcar de „drum expres”, ci referirile se făceau la condițiile din Master Plan unde era vorba de TransRegio „Bucovina” (TR 50) de la Bistrița la Suceava. Acesta poate fi un drum de viteză în sensul că are puține intersecții cu drumuri de categorii inferioare (sau chiar deloc), de regulă nu sunt intersecții la nivel și traseul trebuie să nu se intersecteze la nivel nici cu calea ferată. Însă de aici până la drum expres sau autostradă mai sunt niște pași de făcut, niște elemente de prevăzut și asta aduce după sine niște cheltuieli. Cel puțin pe partea de lucrări. E drept că  o lege cu privire la Autostrada Nordului a fost adoptată, însă nu înseamnă că fonduri europene pot fi atrase foarte simplu pentru o asemenea autostradă, mai ales în condițiile în care – cel puțin la ora actuală – Master Planul nu ne ajută. (D.P.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

One comment

  1. Astfel de declaratii ale lui , le auzim si le vedem de peste 15 ani si dupa cum se vede(nimic) am ramas judetul cu drumurile de acum 50 ani si cu industria distrusa !!!!!!