Tuesday , January 31 2023

Fiul fostului deputat Petru Tărniceru, condamnat din nou după ce a bătut un bărbat. Tânărul a mai fost condamnat pentru viol, furt și ucidere din culpă

Fiul fostului deputat dornean Petru Tărniceru a primit o nouă condamnare, după ce a bătut un bărbat, căruia trebuie să-i plătească și daune morale. Această ultimă faptă cu violență vine după un lung șir de infracțiuni comise de Lucian Tărniceru, în condițiile în care, începând din 2004, a fost acuzat pentru viol, răspândirea de materiale pornografice, furt, dar și ucidere din culpă, după ce s-a urcat băut la volan și a omorât un copil, a relatat, ieri, în exclusivitate,Gandul.ro.

Lucian Tărniceru. Foto: Gandul.ro

Lucian Tărniceru era încă elev la Colegiul „Ioan Luca” din Vatra Dornei, în 2004, când a fost acuzat de viol. Împreună cu alți colegi, ar fi sechestrat o colegă și ar fi supus-o la perversiuni sexuale. Acesta ar fi filmat siluirea fetei, cu un telefon mobil, după care ar fi trimis imaginile mai multor persoane.

Tânărul a fost acuzat atunci de viol, furt și răspândire de materiale obscene, fiind condamnat, în 2007, la 3 ani de închisoare. Problemele lui cu legea erau, însă, abia la început.

Lucian Tărniceru a fost prins, apoi, după ce ar fi spart mai multe mașini din Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, motiv pentru ca a mai luat opt luni de închisoare cu suspendare.

Fiul de deputat la acea vreme avea să ajungă în spatele gratiilor după ce, în toamna lui 2006, pe când avea numai 20 de ani, s-a urcat băut la volan și a accidentat mortal o fetiță în vârstă de 7 ani, în fața casei acesteia din comna Mihăileni, județul Botoșani. După comiterea faptei, fiul lui Petru Tărniceru a fugit de la locul accidentului. Dacă până atunci autoritățile îl trataseră cu mare blândețe, tânărul nu a mai scăpat de arestatul preventiv.

Cu acea ocazie s-a aflat și că Lucian Tărniceru era un pacient obișnuit al Spitalului de Psihiatrie Socola, în condițiile în care avocații angajați de tatăl lui intenționau să-l interneze din nou. Autoritățile nu au putut explica, la acea vreme, cum a fost posibil ca Tărniceru Jr. să fi fost considerat apt medical pentru a putea deține permis de conducere.

În cele din urmă, pentru moartea fetiței, Lucian Tărniceru a primit o condamnare de 3 ani și 8 luni de închisoare.

Numele său a reapărut pe portalul instanțelor de judecată abia în 2011, după ce s-ar fi stabilit, fără forme legale, în București, se arată în materialul publicat miercuri de gandul.ro.

Lucian Tărniceru ar fi bătut un bărbat în centrul Capitalei, iar victima a anunțat autoritățile. Polițiștii au întocmit un dosar, pentru loviri și alte violențe, care a fost instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Trimis în judecată, Lucian Tărniceru a fost condamnat anul acesta, pe 26 octombrie, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la un an de închisoare cu suspendare și trei luni de muncă în folosul comunității. În plus, instanța a hotărât că acesta trebuie să-i plătească victimei daune morale în valoare de 10.000 de lei și 1.000 de lei cheltuieli judiciare, cu titlu de daune morale.

Tărniceru a contestat decizia la Curtea Apel București, iar primul termen a fost fixat pentru data de 11 ianuarie 2023, informează Gandul.ro.

Vezi si

Februarie începe cu o oprire de apă la Rădăuți

În data de 1 februarie începând cu ora 08.00 în zona Şcolii gimnaziale „Ion Pintilie” …

One comment

  1. viol. furt,etc si numai 3 ani de puscärie ? cu asa pedeüse mici e normal sä fie recidivist