Alte stiri
Întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac. Ciucă dă asigurări că rotația cu PSD se va face conform protocolului
acum 9 hours
VIDEO. Novak Djokovic, prăbușit în lacrimi, în loja familiei, după triumful de la Melbourne
acum 12 hours
O explozie a avut loc luni dimineață, în jurul orei 4.15, într un bloc de locuințe de pe strada Rarău, din cartierul Burdujeni din Suceava.
Au fost evacuate și s-au autoevacuat persoanele din două scări de bloc, anunță purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maiorul Alin Găleată.
Sunt înregistrate două victime, cu diferite traumatisme, preluate de echipajele medicale și paramedicale.
ISU precizează că sunt distrugeri și pagube materiale foarte mari.
Au fost evacuate și s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane din două scări de bloc.
Trei persoane au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, una dintre ele fiind în stare gravă, cu multiple traumatisme și arsuri.
O a patra victima, care a plecat, inițial, de la fața locului, a revenit în zonă și este preluată de ambulanța SMURD. I se acordă îngrijiri medicale și va fi transportată la spital.
Mai multe mașini parcate lângă bloc au fost avariate. (O.S.)
CONTINUA
Tags avariat bloc Burdujeni explozie gaze Obiectiv de Suceava raniti stiri
Primarul Ion Lungu s-a numărat printre cei care au participat la ultima ședință a Adunării …
Foarte informativ articol. Ce sa fie… Ce sa fie….
ISIS? Gigi Butelie? Centrala pe gaz? Artificiile din articolul de ieri? Racheta ruseasca din Ukraine?
Mister…