Friday , March 29 2024

Drame de război povestite de angajații DGASPC Suceava care au ”călăuzit” pașii refugiaților spre siguranță

”Emma a scăpat ca prin minune doar cu o rană la frunte din bombardamentul care i-a distrus viața și familia. În fața ei au murit cele mai scumpe ființe din viața ei, mama și sora ei mai mică, de doar 4 ani”; Părinții Innei sunt decedați, iar cei care i-au fost tutori au lăsat-o pe ea și pe alți copii care locuiau la internatul unui liceu din Mariupol în voia sorții, în momentul în care au început bombardamentele. Minorii au fost ajutați să se pună la adăpost doar de un instalator și de bucătarul internatului. ”Vitalii, un tânăr de 17 ani pe care îi va împlini curând, la începutul lunii mai, este un sportiv de marcă, face parte dintr-un club profesionist de fotbal, însă acum a fost nevoit să treacă granița singur, condus de tatăl său, care a rămas voluntar în Ucraina”.  În perioada 22-28 aprilie, un număr de 41 de mame, 90 de copii și 2 persoane vârstnice au beneficiat de servicii sociale la Centrul Blue Dot, iar 40 de minori neînsoțiți au trecut prin Vama Siret și au fost asistați și consiliați.

Vama Siret continuă să își pună amprenta pe viitorul a mii de refugiați din Ucraina, deoarece acolo este granița dintre drama războiului și a despărțirii și speranța unui Mâine liniștit și sigur. Pășesc pe teritoriul țării noastre femei, singure ori în grupuri, însoțite de părinți vârstnici ori de bebeluși și copii, fiecare în căutarea liniștii și a siguranței de care au nevoie atât pentru ele, cât mai ales pentru cei mici. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava este mâna de ajutor ce stă întinsă de această parte a graniței, la care apelează mai toate femeile cu copii care trec vama din Siret.

Munca cea mai importantă a asistenților sociali este să identifice părinții sau reprezentanții legali ai minorilor care trec granița singuri sau neînsoțiți (minor neînsoțit se consideră și cel care este însoțit de o persoană adultă care nu este reprezentantul legal al minorului). Cu ajutorul translatorilor de la Asociația SNK, precum și al celor din Vama Siret, se ia legătura cu părinții minorilor și, pentru majoritatea dintre ei, DGASPC Suceava a reușit să obțină procură sau declarație de la părinți pentru ca minorii să poată călători mai departe. Mulți dintre părinți vin personal pentru a-și prelua copiii, însă fiecare caz are particularitățile lui. Iată câteva dintre dramele de război povestite de angajații DGASPC Suceava care au ”călăuzit” pașii refugiaților spre siguranță.

”Emma a scăpat ca prin minune doar cu o rană la frunte, din bombardamentul care i-a distrus viața și familia. În fața ei au murit cele mai scumpe ființe din viața ei, mama și sora ei mai mică, de doar 4 ani. Doar prezența și iubirea bunicii au convins-o să accepte să plece spre România și să își salveze viața. Bunica, cu un spirit de sacrificiu extraordinar, a reușit să ia legătura cu ginerele său, tatăl fetei, care era îmbarcat pe o navă atunci când a izbucnit războiul și care sub tirul atâtor lovituri, a reușit să își adune ultimele puteri pentru a veni de la Constanța până la Siret pentru a-și strânge în brațe și în inimă singurul copil rămas în viață. Bunica s-a întors acasă să își îngroape cele mai dragi ființe și să fie alături de soțul său. Trauma din inima și din sufletul Emmei și a familiei ei nu se va putea vindeca vreodată, drama ei este și drama cumplită a mii de familii din Ucraina”.

40 de minori neînsoțiți au trecut prin Vama Siret în perioada 22-28 aprilie

”Inna este unul din sutele de minori neînsoțiți care au trecut prin Vama Siret de la începutul conflictului armat în Ucraina. Are doar 16 ani și o gândire extrem de matură pentru vârsta ei. Ne-a povestit despre faptul că părinții ei sunt decedați, iar cei care i-au fost tutori au lăsat-o pe ea și pe alți copii care locuiau la internatul unui liceu din Mariupol, în voia sorții, în momentul în care au început bombardamentele. Minorii au fost ajutați să se pună la adăpost, doar de un instalator și de bucătarul internatului. A urmat fuga din calea dezastrului și o întâlnire salvatoare. Inna s-a întâlnit cu un prieten și cu mama acestuia care au luat-o cu ei și au trecut împreună granița prin Vama Siret. Aici, am fost anunțați de Poliția de Forntieră iar Inna a fost preluată în sistemul de protecție în regim de urgență, deoarece persoanele care au ajutat-o să treacă granița nu aveau niciun document legal care să le permită să o însoțească mai departe pe Inna. Inna se află în casa noastră de tip familial de la Rădăuți, s-a acomodat dar ne-a declarat că își dorește să fie mai aproape de singurele persoane cărora le-a păsat de soarta ei, iar de aici începe munca noastră de a identifica soluțiile legale”.

”Vitalii, un tânăr de 17 ani pe care îi va împlini curând, la începutul lunii mai, este un sportiv de marcă, face parte dintr-un club profesionist de fotbal, însă acum a fost nevoit să treacă granița singur, condus de tatăl său care a rămas voluntar în Ucraina. A fost preluat de către noi de la Poliția de Frontieră cu proces-verbal, însă pentru că am aflat că mama lui îl aștepta la Bistrița pentru a călători împreună în Canada, la rude, am luat legătura cu mama, care a înțeles că trebuie să vină să îl preia personal. Rar am văzut un tânăr cu atât de mult bun-simț, cu răbdare și cu stăpânire de sine desăvârșită. A avut de așteptat până seara, când a ajuns mama în vamă și l-a preluat, însă bucuria și emoția reîntâlnirii au făcut să merite așteptarea. (Am primit deja pe Telegram salutările lui Vitalii din Canada)”.

Angajații DGASPC Suceava au efectuat permanența turelor și în zilele libere și de sfintele sărbători de Paști și au rămas surpinși de numărul mare de mașini care se întorceau în Ucraina, măcar pentru a sărbători împreună cu cei dragi rămași acasă cea mai importanță sărbătoare. În perioada 22-28 aprilie, un număr de 41 de mame, 90 de copii și 2 persoane vârstnice au beneficiat de servicii sociale la Centrul Blue Dot (consiliere, suport emoțional, respiro, sprijin material, sprijin pentru transport sau cazare etc). De asemenea, 40 de minori neînsoțiți au trecut prin Vama Siret și au fost asistați, consiliați și îndrumați în vederea obținerii documentelor necesare pentru a călători mai departe alături de persoanele pe care părinții le-au împuternicit pentru a-i însoți. (Oana NUȚU)

Vezi si

Cinci persoane rănite după ce un microbuz s-a răsturnat la Prisaca Dornei (FOTO)

Vineri dimineață, în jurul orei 06.45, un microbuz în care se aflau șase persoane s-a …