Sunday , June 20 2021

Două eleve de la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, performanță de excepție la nivel european

Două eleve de la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc s-au clasat pe primul și al doilea loc la Olimpiada Forumului Școlilor Militare Secundare din Europa, reușind astfel o performanță de excepție la nivel european.

Daria Balahură

La această competiție s-au înscris 11 licee militare din Uniunea Europeană, reprezentând o adevărată provocare pentru concurenți. Invitația de a participa la olimpiadă a fost lansată în rândul elevilor de clasa a XI-a în luna octombrie a anului trecut. Dintr-un număr de 36 de lucrări au fost selectate cele mai bune trei eseuri, iar tema aleasă de elevele câștigătoare este ”The future of the European Union and the role of the active citizen in shaping it”. Eleva sergent Daria Balahura a obținut 95,3 puncte din 100, astfel clasându-se pe locul I al competiției europene, urmată îndeaproape de eleva sergent Irina Puiu, care s-a situat pe locul al II-lea.

Irina Puiu

Daria și Irina au fost îndrumate de profesor Monica Buculei, coordonator pe programe și proiecte europene, și profesor Petrică Ciocan, consultant științific și specialist în istorie contemporană și politică comunitară. Totodată, cadrele didactice au fost și evaluatori la nivel internațional, secretariatul ESDC repartizând un număr de lucrări fiecăruia.

”Considerăm că această competiție ne-a oferit oportunitatea de a ne îmbunătăți abilitățile de a scrie în limba engleză și ne-a lărgit orizonturile în ceea ce privește viziunea noastră asupra Uniunii Europene și a cetățenilor ei. Rezultatul a fost unul surprinzător, însă cel mai important aspect a fost drumul nostru parcurs până în acest punct al olimpiadei și toată munca depusă. Le mulțumim profesorilor care ne-au sprijinit și îndrumat de-a lungul acestei provocări și suntem mândre că am avut ocazia să reprezentăm colegiul”, au transmis cele două eleve premiate.

Munca de cercetare, studierea diverselor probleme referitoare la Uniunea Europeană, căutarea de soluții originale și viabile, organizarea ideilor astfel încât să respecte cerințele de redactare a unui eseu academic sunt doar câteva din elementele care fac din această competiție o oportunitate valoroasă de a crește calitatea actului educațional din colegiu. Rezultatele meritorii obținute de  cele două eleve constituie o bună oportunitate de promovare a învățământului militar românesc la nivelul Uniunii Europene. În funcție de evoluția epidemiologică, premierea elevilor câștigători va avea loc la Bruxelles, în perioada 7-8 septembrie.

Olimpiada a fost organizată de către Colegiul European de Securitate și Apărare (ESDC), instituție care funcționează pe lângă Comisia Europeană, sub patronajul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al președintelui Comisiei Europene. (O. N.)

 

Vezi si

26 de cazuri COVID active în județul Suceava. 95 de localități nu au nicio persoană infectată

Duminică, 20.06.2021, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului …