Friday , March 29 2024

Două camioane aparținând unei firme din Putna, prinse încărcate cu mai mult lemn decât era trecut în acte

Vineri, la orele 13:55, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată cu privire la faptul că un camion efectuează transport de material lemnos ilegal. Polițiștii au interceptat camionul marca Man pe Centura Ocolitoare a  Rădăuțiului. La volan se afla D.I., de 39 ani, care a prezentat documentele pentru control, atât cartea de identitate și permisul de conducere, cât și ale cmionului, care transporta material lemnos (lemn rotund), brad și molid.

A fost interogată aplicația SUMAL 2.0, constatându-se că există emis aviz electronic de însoțire pentru materialul lemnos transportat. Camionul cu remorcă a fost dus la Marginea, iar  lucrătorii din cadul Ocolului Silvic Marginea, au inventariat încărcătura, rezultând că în remorcă era cantitatea de 49,42 mc material lemnos, un plus de 3,65 metri cubi material lemnos, față de cantitatea de 45,77 metri cubi, ce figura pe avizul electronic de însoțire a mărfii. În urma inventarierii, s-a luat măsura sancționării contravenționale a firmei din comuna Putna care deține camionul, precum și a confiscării  cantității totale de 3,65,  mc material lemnos.

Zece minute mai târziu, la orele 14:05, polițiștii din Rădăuți au fost sesizați despre un alt transport ilegal de lemn și au depistat și oprit un camion Mercedes Benz , pe DN 17A, în afara localității Dornești, spre intersecția „Ratoș”.

La volanul camionului se afla I.C., de 34 de ani, care a prezentat documentele pentru control, atât cartea de identitate și permisul de conducere, cât și ale autoutilitarei, care transporta material lemnos (lemn rotund), grupa rășinoase, specia brad și molid. Fiind fost interogată aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat că există emis aviz electronic de însoțire.

La fel ca și în celălalt caz, camionul cu remorcă a fost dsus la depozitul silvic de la Marginea, iar în urma inventarierii lemnului transportat s-a constatat că în camion era cantitatea de 17,34 mc material lemnos, un plus de 1.31 metri cubi material lemnos, față de cantitatea de 16,03 metri cubi, ce figura pe avizul electronic de însoțire a mărfii. În remorcă era  cantitatea de 31,80 mc material lemnos, un plus de 3.61 mc  față de cantitatea de 28,19 mc ce figura pe avizul electronic de însoțire a mărfii. Camionul aparține aceleași firme din Putna,care a fost din nou amendată, iar cantitatea de 4,92 mc de lemn a fost confiscată.  (O.S.)

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …