Saturday , March 25 2023

 Doi bărbați și o femeie, prinși în flagrant de polițiști în timp ce încărcau într-o mașină lemn furat din pădure

Vineri, 17 martie, polițiștii din Vama au obținut date despre faptul că de pe raza localității, în apropiere de DN17, a fost sustras material lemnos. Polițiștii au organizat mai multe echipe în regim de urgență și s-au deplasat în apropierea unei zone împădurite pentru efectuarea de verificări, ocazie cu care au surprins în flagrant trei persoane în timp ce încărcau material lemnos într-o mașină.  Întrucât persoanele în cauză au încercat să fugă de la fața locului, acestea au fost somate, fiind interceptate și imobilizate. Persoanele au fost legitimate, stabilindu-se că sunt doi bărbați de 26 și respectiv 36 ani și o femeie de 25 ani.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că pe parcursul zilei de vineri, cele trei persoane s-au deplasat în pădure, unde au identificat mai mulți arbori doborâți, pe care i-au coborât din pădure până în apropierea unui drumeag. Acolo, materialul lemnos a fost secționat la lungimea de 2,30 m, urmând a-l încărca în autovehiculul identificat la fața locului, pentru a-l transporta la domicilul bărbatului de 26 ani.

Cu ajutorul lucrătorilor silvici solicitați la fața locului, s-a constatat că lemnul a fost sustras de pe un teren proprietate privată, proprietarul neavând încheiat contract de pază cu Ocolul Silvic Vama.

Materialul lemnos sustras a fost predat pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Vama.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de “furt de arbori”.

Vezi si

TÂRGUL DE PAȘTI, în perioada 6 – 14 aprilie 2023, pe Esplanada din centrul Sucevei

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, organizează în …

Leave a Reply

Your email address will not be published.