Monday , March 4 2024

Doi bărbați răniți în urma unui accident petrecut la Plopeni

Luni seara, în jurul orei 19.15, pe raza localității Plopeni a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ tip C.

În urma accidentului, șoferii celor două mașini au fost răniți, fiind preluați de către echipajele medicale și paramedicale și  transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Suceava, a transmis că ambii bărbați, politraumatizați, au ajuns la UPU stabili. Unul dintre ei, de 57 de ani, cu traumatism cranio cerebral de nivel mediu, traumatism toracic cu contuzii pulmonare, fracturi costale, hemotorax, a ramas internat in sectia de chirurgie ATI. Cel de-al doilea, de 42 de ani, a suferit un  traumatism cranio cerebral minor, contuzie toraco abdominala și o  fractură la mâna stângă.

Vezi si

Urmărire cu focuri de armă la ieșirea din Suceava spre Adâncata. Un tânăr de 21 de ani, fără permis, a fost reținut

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în Burdujeni, la orele 00:50, polițiștii suceveni au efectuat …